Datorită generozităţii nemaiîntâlnite a luminaţilor noştri conducători, România a ajuns una din ţările fruntaşe în privinţa zilelor libere de peste an. Păşim din sărbătoare în sărbătoare, laică sau religioasă, ce importanţă mai are?!, şi din chiohan în chiolhan, de parcă am sta la fel de bine şi în ceea ce priveşte economia naţională, plus veniturile noastre personale. Lucru cu totul fals, după cum ştiu şi copiii de grădiniţă. În plus, adevăratele sărbători, rătăcite printre cele inventate, îşi pierd şi ele, treptat, valoarea şi semnificaţia. Iar ceea ce s-a întâmplat acum, de 1 mai şi de Sfintele Paşte, este deosebit de caracterizant pentru ceea ce am ajuns noi în această privinţă.

Dincolo de faptul că, pentru o săptămână, ţara întreagă a intrat, din punctul de vedere al vieţii sale normale, într-o paralizie totală – un medic, de exemplu, a refuzat să acorde asistenţă şi îngrijire unui caz foarte grav pe 2 mai, pe motiv că are zi liberă – huzurul şi statul cu burta la soare, chiar dacă nu toată lumea a avut parte de plajele fierbinţi ale litoralului, şi încingerea grătarelor de mititei chiar în Săptămâna şi în Vinerea Mare ne-au transformat într-un popor gregar, fără nimic sfânt. Dacă dădeau peste noi turcii ori tătarii, trecându-ne ţara prin foc şi sabie, cum făceau în trecutele vremuri, puţini s-ar fi deranjat să-şi lase berica la gheaţă şi micii sfârâind pe grătar, ca să-i sară în apărare.

Ba mai există proiecte vizând descoperirea a noi şi noi motive de a veni cu alte zile libere date pleaşcă la popor, ceea ce ne aduce aminte de felul în care erau privite sărbătorile în perioada comunistă, conform sloganului „Ceauşescu – P.C.R.,/ Două zile libere!” Una din aberaţiile demne să rămână în istorie la capitolul „perlelor” în stilul nevinovaţilor şcoleri ajunşi la greaua cumpănă a examenelor este iniţiativa, nepusă încă în practică, din fericir