Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul zilei - Constantin (Ticu) Lăcătuşu

Publicat in Jurnalul, miercuri 8 mai 2013 ·

Alpinist

N-om ajunge noi în multe sporturi “pe cele mai înalte culmi”, însă în ceea ce priveşte alpinismul stăm neaşteptat de bine în ascensiunea spre vârfuri încă necucerite de alţii. Bunăoară, Ticu Lăcătuşu, primul român cuceritor al Everestului şi singurul deţinător al performanţei TOP7 – cucerirea celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente – a plecat din nou în Himalaya, având ca obiectiv ascensiunea în premieră mondială a vârfului Tsartse (6.346 m). Vârful Tsartse, încă neurcat de oameni, face parte din masivul Mukut Himal, grupul himalayan Dhaulagiri, şi este situat în nordul Nepalului, în apropierea graniţei cu China. Lăcătuşu, împreună cu germanii Frank Meutzner şi Goetz Wiegand, a încercat fără succes acest vârf în 2006 şi 2012. În cursul acestor tentative, românul şi cei doi colegi germani au urcat însă în premieră absolută vârful botezat Europa (6.403 m, cel mai înalt din masiv) şi Tashi Kang (6.386 m, al doilea pisc din masiv, Tsartse fiind al treilea). În prezent Tsartse este dorit de alpinişti din SUA, Japonia şi Franţa, dar echipa germano-română a identificat o posibilă rută spre vârf în cursul tentativelor din 2006. Pentru demararea acestei ascensiuni în premieră mondială, pentru că toată viaţa s-a visat a fi dincolo de nori spre gloria alpinismului românesc, urându-i succes deplin, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe alpinistul Ticu Lăcătuşu.

Alpinist

N-om ajunge noi în multe sporturi “pe cele mai înalte culmi”, însă în ceea ce priveşte alpinismul stăm neaşteptat de bine în ascensiunea spre vârfuri încă necucerite de alţii. Bunăoară, Ticu Lăcătuşu, primul român cuceritor al Everestului şi singurul deţinător al performanţei TOP7 – cucerirea celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente – a plecat din nou în Himalaya, având ca obiectiv ascensiunea în premieră mondială a vârfului Tsartse (6.346 m). Vârful

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum o ora
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 38 minute
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum o ora
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 5 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Parchetul austriac solicită ridicarea imunităţii parlamentare a liderului extremei drepte, Herbert Kickl

Adevarul acum 29 minute
Parchetul austriac cere ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, pentru a-l putea ancheta pentru o presupusă mărturie falsă, a anunţat, joi, Parlamentul austriac.

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 2 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

Ministrul Economiei: Anul viitor nu vor creşte taxele

G4Media acum 2 ore
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea (PSD), a declarat, joi, la Alba Iulia, că nu vor creşte taxele în 2025, transmite Agerpres. „Eu cred că cel mai important lucru care trebuie spus este că anul viitor nu vor cre

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°