Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soprana Angela Gheorghiu va susţine un recital extraordinar la Parlamentul European

Publicat in Mediafax, miercuri 8 mai 2013 ·

Angela Gheorghiu va susţine un recital, pe 15 mai, la Parlamentul European de la Bruxelles, la un dineu-concert, artista fiind primul interpret de operă invitat vreodată la acest eveniment, informează biroul de presă al sopranei.

Angela Gheorghiu a fost invitată la acest eveniment de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI) şi va susţine un recital de 30 de minute, iar la sfârşitul spectacolului va discuta cu membri ai Parlamentului European.

Dineul-concert va fi deschis de şeful comisiei de cultură a Parlamentului European.

Angela Gheorghiu va susţine, în viitorul apropiat, concerte la Londra (Southbank Centre - Royal Festival Hall, vineri) şi Moscova (Teatrul Stanislavski - sâmbătă) şi se va întoarce în capitala britanică pe 5 iulie, pentru spectacolul "La Rondine", la Royal Opera House.

IFPI reprezintă industria de înregistrări din lumea întreagă, cu 1.400 de companii în 66 de ţări şi uniuni afiliate în 55 de ţări.

Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi încă din copilărie a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Bohème", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele. Pe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia de la Veneția, despre anularea alegerilor din România: poate fi permisă doar în circumstanțe excepționale

Wall-Street.ro acum 16 minute
Comisia de la Veneţia, organ consultativ al Consiliului Europei, a făcut public luni un raport pe tema anulării alegerilor prezidenţiale din România de către Curtea Constituţională în care consideră, între altele, că anularea alegerilor poate fi per

Sute de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă şi căldură

Mediafax acum 2 ore
Vor fi făcute intervenţii pe o conductă în zona Bulevardelor Ion Mihalache şi Mareşal Averescu din Sectorul 1. Se vor executa lucrări programate în cadrul proiectului POIM, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi căldură

Marcel Ciolacu confirmă că tezaurul dacic a fost scos ilegal din țară: "Este adevărat. Vom afla toate detaliile"

Ziare.com acum 36 minute
Potrivit ultimelor modificări aduse Ordonanței privind Protejarea Patrimoniului Cultural Național Mobil, aprobarea organizării expozițiilor internaționale sau a proiectelor culturale care implică mai multe autorități și instituții publice trebuie să

Medic: Țigările electronice pot provoca pneumonie chimică. Care sunt riscurile pe termen lung

Ziare.com acum 15 minute
Ţigările electronice pot provoca pneumonie chimică, cunoscută cu denumirea de EVALI, şi pot prezenta pe termen lung risc foarte mare de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, a subliniat, luni, 27 ianuarie, medicul pneumolog Beatrice Mahl

Încep probele de evaluare a competențelor din cadrul examenului de bacalaureat. Ce mesaj a transmis ministrul Educației părinților și profesorilor

Ziare.com acum 5 ore
Probele de evaluare a competențelor pentru examenul de bacalaureat 2025 debutează luni, cu testarea competențelor lingvistice la limba română. Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română este programată să se desfășoare î

Marcel Ciolacu, despre decesul lui Iusein Ibram - „Am pierdut astăzi o personalitate deosebită a comunității turce din România”

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de condoleanțe pentru trecerea în neființă a deputatuluI Iusein Ibran, care ar fi decedat. Am pierdut astăzi o personalitate deosebită a comunității turce din România. Domnul deputat Iusein Ibram va rămâne în mem

Caz șocant în Roman: o femeie a murit după ce ar fi fost aruncată de la etaj. Un bărbat a fost reţinut sub acuzaţia de omor

Adevarul acum o ora
O femeie, în vârstă de 32 de ani, din Constanța, a murit în condiții suspecte la Roman, județul Neamț. Un bărbat a fost reţinut sub acuzaţia de omor, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. 

Polițiștii bulgari, acuzați că „au blocat salvarea” a trei adolescenți migranți care au murit înghețați într-o pădure de lângă Burgas / Sofia neagă

HotNews acum 20 minute
Un dosar întocmit de două organizații umanitare, și consultat de The Guardian, conține fotografii, mărturii și geolocalizări care, potrivit autorilor, demonstrează eșecul autorităților de a-i salva pe cei trei tineri egipteni, care au cerut ajutor î

Mesajul lui Vladimir Putin pentru Aleksandr Lukașenko, după ce belarusul a câștigat al șaptelea mandat de președinte

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe omologul său belarus Alexander Lukașenko pentru câștigarea celui de-al șaptelea mandat, conform AFP. Putin a declarat că alegerile de duminică au arătat că Lukașenko are sprijinul „neîndoielnic”

Ceremonii la Auschwitz. Se împlinesc 80 de ani de la eliberarea lagărului

Mediafax acum 3 ore
Supravieţuitorii de la Auschwitz vor participa la ceremoniile care marchează împlinirea a 80 de ani de la eliberarea lagărului. La eveniment vor participa şi numeroşi lideri europeni. Peste un milion de de oameni, majoritatea evrei, au murit la Ausc

Vremea

București
acum

10°
lun.

5°/11°
mar.

7°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
Iasi
acum

lun.

5°/10°
mar.

6°/14°
mie.

6°/13°
joi

6°/11°
Constanta
acum

lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/7°
mar.

5°/14°
mie.

6°/9°
joi

5°/10°
Timisoara
acum

13°
lun.

4°/14°
mar.

8°/15°
mie.

8°/13°
joi

7°/13°