Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pamantul aradenilor rodeste la straini

Publicat in Arad Online, miercuri 8 mai 2013 ·

Scris de Andreea Pintea - Aproape 300 de exploataţii agricole sunt deţinute de persoane străine în judeţ, în mare parte fiind vorba de italieni.

ARAD. Pământul agricol din judeţ le-a făcut cu ochiul străinilor de ani buni de zile, dar în ultimii cinci ani prezenţa exploataţiilor deţinute de străini s-a făcut simţită mult mai mult. Beneficiind de stimulente oferite de guvernele ţărilor din care provin, străinii au cumpărat zeci de mii de hectare de pământ pe care îl cultivă, în funcţie de zonă şi specific, de cele mai multe ori cu cereale.

Italieni, unguri, germani sau danezi, cu toţii au venit şi au investit în sectorul agricol al judeţului.

Nu mai puţin de 298 de exploataţii deţinute de persoane de alte naţionalităţi decât cea română au fost raportate de către primăriile din teritoriu către Direcţia Agricolă Arad, iar suprafaţa totală pe care o lucrează străinii este de 27.974 hectare. Deşi, procentual, hectarele deţinute de străini reprezintă doar puţin peste 5% din suprafaţa arabilă totală a judeţului, directorul DADR Arad, Monica Nadiu, ne-a declarat că „în ultimii cinci ani a fost un aflux foarte mare al cumpărătorilor străini de terenuri”.

În ceea ce priveşte naţionalitatea celor care scot bani din pământul agricol al Aradului există o diversitate foarte mare, însă italienii sunt cei care au cumpărat cele mai multe terenuri. „Noi nu încurajăm înstrăinarea terenului către străini, ne dorim ca arădenii să fie cei care reuşesc să facă afaceri profitabile în agricultură, dar se ştie că alte state oferă prime celor care cumpără şi investesc în alte ţări, iar România este o ţintă pentru străini”, a mai spus Nadiu. Cert este că mare parte a străinilor nu doar că au cumpărat teren în Arad, ci îl şi cultivă cu cereale pentru a reuşi să scoată cât mai mulţi bani.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transelectrica a implementat un sistem de contorizare şi de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro

Ziua Constanta acum 18 minute
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a finalizat investiția privind implementarea unui sistem de contorizare și de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro, finanțarea totală pentru întregul proiect ridi

Președintele PSD, Marcel Ciolacu - „În sondaj va fi un singur candidat - Crin Antonescu” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 18 minute
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de Sărbătorile Pascale. Președintele PSD, premier

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum o ora
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Prima mare surpriză de la Australian Open! Finalistul din 2023 a fost eliminat: „A fost karma”

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Stefanos Tsitsipas (26 de ani, 12 ATP) a fost eliminat în primul tur al Australian Open, competiție a cărei finală a jucat-o în 2023. Grecul a fost învins la Melbourne de americanul Alex Michelsen (20 de ani, 42 ATP) cu 3-1 (7-5, 6-3, 2-6, 6-4). juc

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum o ora
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

A crezut că are o relaţie online cu Brad Pitt şi a pierdut 830.000 de euro

Mediafax acum 3 ore
O decoratoare de interioare în vârstă de 53 de ani din Franţa a devenit victima unei escrocherii sofisticate. A pierdut 830.000 de euro după ce a fost convinsă că are o relaţie romantică cu actorul Brad Pitt.

Calendar ortodox pentru ziua de 13 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic. Acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324). Sfântul Ermil era diacon și, marturisind înaintea împăratului numele lui Hristos,

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°