Românii preferă, pentru vara lui 2013, vacanţele în Grecia, această ţară clasându-se de departe pe primul loc la destinaţiile externe. Detronarea Turciei de pe prima poziţie a fost cauzată de reducerile de preţuri operate de greci pentru atragerea turiştilor.
Conducerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) spune că prima destinaţie pentru vacanţele externe ale românilor este, anul acesta, Grecia. Creşterea vânzărilor de pachete turistice pentru această ţară era, la sfârşitul lunii martie, de sută la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "Aceste date sunt importante pentru că până la sfârşitul lui martie s-a consumat cea mai mare parte a înscrierilor timpurii, unde sunt reduceri semnificative. Clasamentul este, astfel, Grecia, Turcia şi Bulgaria. Creşterea constantă a Bulgariei s-a produs în ultimii cinci ani şi s-a accentuat în ultimii trei ani. Bulgaria nu a urcat niciodată mai mult de locul trei, pentru că interesul faţă de Turcia a fost foarte mare. Chiar dacă Turcia stagnează acum, cumulează un număr foarte mare de turişti. Oferta din Grecia este extrem de diversă, iar preţurile au devenit mai atractive. La ora aceasta, costurile de bază ale pachetelor sunt mult mai avantajoase decât cele din Turcia. Mai mult decât atât, preţurile produselor şi ale serviciilor locale – alimentaţie publică, cumpărături de toate tipurile, şezlonguri, umbrele – au scăzut de doi ani încoace", ne-a declarat Lucia Morariu, preşedinta ANAT.
Litoralul românesc, în revenire
Reprezentanţii agenţiilor de turism susţin că şi vânzările pentru litoralul românesc vor înregistra o creştere de 15% până la sfârşitul sezonului.
"Am observat că toate destinaţiile apropiate au un trend de creştere important anul acesta şi l-au avut şi anul trecut. Nu numai Grecia continentală creşte, ci şi Bulgaria, Croaţia îşi revine