Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talgat Kaliyev,  însarcinatul cu afaceri al Kazahstanului: “Am dezvoltat un parteneriat strategic cu România pornind de la activitea Rompetrol aici”

Publicat in Adevarul, joi 9 mai 2013 ·

Rompetrol este cea mai mare investiţie făcută peste hotare de către Kazahstan şi a fost benefică ambelor state. Memorandumul aprobat de Guvern este atat în interesul Rompetrol cât şi al statului român, a declarat Excelenţa Sa Talgat Kaliyev, într-un interviu pentru Adevărul.

- Recent a avut loc o întâlnire în Parlamentul României privind strategia Kazahstanului pentru anul 2050. Care au fost concluziile?

- Ei bine, ideea principală a acestei mese rotunde care a avut loc la Parlamentul Românieia fost de a împărtăşi ideile şi scopurile strategiei Kazahstanului 2050 -este un plan de dezvoltare a ţării până în 2050 - pentru a explica lumii şi aici în România cum îşi va construi Kazahstanul economia şi societatea în această perioadă de timp.

- Unde este România în această strategie?

- Nu există un loc special pentru România deoarece nu am menţionat nicio ţară în această strategie. Dar trebuie să spun că statele străine, învestitorii străini, experţii străini sunt bineveniţi în Kazahstan pentru a realiza scopul principal: modernizarea economiei noastre la standardele internaţionale.

- Cum apreciaţi relaţiile României cu Kazahstanul?

- Excelente. Doar excelente. Statele noastre au ajuns la un nivel de parteneriat strategic bazat pe cooperarea deja existentă; desigur putem numi ca un stâlp al cooperării activitatea companiei Rompetrol în România. Este cea mai mare investiţie a noastră peste hotare până în acest moment.

- Chiar astăzi primul nostru ministru ne-a anunţat despre votarea memorandului cu Rompetrol legat de datorie şi acel fond de investiţii. Cum îl vedeţi?

- Cred că este cea mai bună veste din mandatul meu aici ca însărcinat cu afaceri al Kazahstanului. Din luna martie a anului trecut am început să lucrăm împreună cu Guvernul României pentru a găsi o soluţie pentru această problemă. Şi sunt de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°