Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliștii de la FNSE „Univers” vor picheta Prefectura

Publicat in Gorj Domino, joi 9 mai 2013 ·

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, organizaţie reprezentativă la nivelul Complexului Energetic Oltenia S.A Tg-Jiu și sindicatele afiliate: Sindicatul „Lignitul” Oltenia Rovinari, Sindicatul „Viitorul Nostru” Seciuri, Sindicatul „Dreptatea” Rovinari, Sindicatul Liber Independent al salariaţilor ECF Motru vor picheta Prefectura Gorj în următoarele zile. Sindicaliștii vor protesta împotriva ANRE.

Sindicatele FNSE vor picheta Prefectura pentru că „ANRE exclude din piaţa de energie Complexul Energetic Oltenia Tg-Jiu, punând în pericol cele 19000 locuri de muncă directe şi circa 5000 de locuri de muncă din cadrul unităţilor prestatoare de servicii pentru Complexul Energetic Oltenia.

Cereri

Potrivit unui comunicat de presă semnat de vicepreședintele Constantin Crețan, sindicaliștii solicită implicarea directă a premierului, deputat de Gorj, Victor Ponta, în rezolvarea acestei situaţii, prin emiterea de acte normative care să reglementeze funcţionarea ANRE, în prezent ANRE având poziţie de stat în stat. Cererile sindicaliștilor se referă și la „implicarea Ministerului Economiei în efectuarea demersurilor necesare pentru înfiinţarea unui mix energetic termo-hidro-eolian-fotovoltaic, prin fuziunea sistemelor respective, această propunere fiind făcută de organizaţiile noastre sindicale încă de la emiterea HG nr. 1024/2011, de înfiinţare a Complexului Energetic Oltenia, propunere ce nu a fost acceptată de vechea guvernare; implicarea Curţii de Conturi a României în extinderea controlului efectuat de Corpul de Control al Primului Ministru, retroactiv pe o perioada de 5 ani, asupra activităţii economice a fostelor entităţi cuprinse în Complexul Energetic Oltenia, respectiv Complexul Energetic Craiova, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Solicităm acest control

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 34 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 42 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°