Personajul principal de Paşti este mielul. Sau, mai nou, iedul, însă asta e o chestiune de gust. Chiar încep să mă întreb de ce se face atîta tam-tam de Paşti cu mielul ăsta, de vreme ce, în tot restul anului, oaia – respectiv capra – sînt total ignorate din meniul obişnuit. În privinţa porcului, există măcar o constanţă – îl tăiem de Crăciun, însă nu ne dăm în lături de la el, indiferent de anotimp şi de circumstanţe. Iar bietul pui – care de bine, de rău ne cam alimentează zilnic – este total ostracizat în calendarul nostru festiv, n-are parte de nici o celebrare, de nici o „dezlegare la pui“, de nici o recunoaştere, ba dimpotrivă, se spune că dacă mănînci pui în noaptea de Anul Nou, „o să risipeşti tot anul, ca găina.“

DE ACELASI AUTOR Madame Legrand Omul cu şobolani şi femeia lui Ekaterina de la Balcic Comunismul, din auzite Dar să revenim la miel şi la dezmăţul culinar pe care îl generează doar de Paşti. Hai să zicem că ne e dat să-l consumăm musai trei zile pe an, pentru că „aşa cere tradiţia“, deşi nici prea religioşi nu sîntem, iar la biserică mergem de regulă tot cam o dată pe an, de Înviere. Mielul căruia anul acesta i-a fost dat să ajungă în farfuria mea pe masa de Paşti provine de la nea Titi, din comuna X de pe Valea Prahovei. Este un miel „bio“, „eco“ şi alte atribute moderne care îi certifică starea excelentă de sănătate în momentul sacrificării, gustul, digestia uşoară etc. Mai exact, nu e un miel „de Auchan“ sau „de Carrefour“, are o provenienţă clară – nea Titi de la care cumpără oi şi preotul din comună (are vreo 200 de oi şi ciobani care se duc cu ele la munte), a fost recomandat şi de Bebe, care pune tablă pe case, şi de Fane, mecanicul auto. Mai exact, un miel cu un dosar în regulă şi antamat de pe 15 aprilie. Ar trebui să te consideri norocos pentru că Titi te-a primit în ograda lui şi ţi l-a arătat „pe Marinică“, cu aproximativ o l