În jur de 600 de tineri europeni convertiţi la islam au plecat să lupte în Siria. Cei mai mulţi s-au înrolat în brigăzile jihadiste care acţionează alături de rebeli, dar o parte se regăsesc şi de cealaltă parte a baricadei, alături de trupele armatei regulate. Problema este deosebit de gravă deoarece ridică o serie de întrebări la care nu prea există răspunsuri clare.

În primul rând, ce se va întâmpla în momentul în care aceşti tineri vor fi capturaţi sau ucişi? Ei sunt cetăţeni europeni şi, în mod normal, beneficiază de sprijinul oricăreia dintre ambasadele europene aflate încă la Damasc pentru repatriere sau, eventual, extragere din teritoriul ostil. Dar se va lua o asemenea decizie vreunul dintre guvernele ţărilor din care provin aceşti tineri, adică Franţa, Belgia, Olanda, Germania...?

În al doilea rând, încă nu sunt foarte lămurite implicaţiile diplomatice ale prezenţei active pe câmpul de luptă a unor cetăţeni străini, după unele informaţii neverificate asamblaţi chiar în mici unităţi autonome, tocmai pentru a facilita contactul lingvistic şi a asigura astfel transmiterea corectă a informaţiilor pe lanţul de comandă. În aceste condiţii, se poate oare deja vorbi, da sau nu, despre o internaţionalizare a conflictului din Siria? Cu ce consecinţe acum pe plan diplomatic dar şi cu ce perspective deschise pentru viitoarele etape posibile în cazul în care conflictul s-ar putea extinde înspre Liban sau Iran?

În al doilea rând, este limpede că Occidentul european începe să se confrunte cu un nou tip de primejdie absolut reală: eventuala întoarcere acasă a tinerilor respectivi, deveniţi luptători antrenaţi în gherilă urbană şi având deja experienţele şi contactele cu colegii lor veniţi din ţări precum Irak, Iran, Liban sau Afganistan, camarazi de luptă cu care vor rămâne în legătură şi după terminarea conflictului. Este ceea ce afirma şi Michele Coinin