Jim Yong Kim, preşedintele Băncii Mondiale, face joi şi vineri o vizită la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, Jim Yong Kim vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012, transmite mediafax. “În timpul vizitei, Jim Yong Kim se va întâlni cu oficiali români, cu reprezentanţi ai mediului politic, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri pentru a discuta modalităţile optime prin care Banca Mondială poate sprijini în continuare dezvoltarea României. Întâlnirile se vor concentra pe oportunităţile şi provocările cu care se confruntă România, o ţară cu nivel mediu al veniturilor, şi pe reformele necesare în contextul european”, se arată în comunicat.
Jim Yong Kim va fi însoţit de o delegaţie a Băncii Mondiale din care vor face parte Frank Heemskerk, Philippe Le Houérou, Mamta Murthi, Elisabetta Capannelli, Thomasz Telma, Ştefan Nanu, Ana Maria Mihăescu. Preşedinţia României a anunţat, miercuri, că primirea de la Cotroceni a preşedintelui Băncii Mondiale va avea loc, joi, la ora 16.00. Tot joi, potrivit comunicatului Băncii Mondiale, Jim Yong Kim se va întâlni şi cu premierul Victor Ponta.
Jim Yong Kim, preşedintele Băncii Mondiale, face joi şi vineri o vizită la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, Jim Yong Kim vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012, transmite mediafax. “În timpul vizitei, Jim Yong Kim se va întâlni cu oficiali români, cu reprezentanţi ai mediului po