China îşi extinde tot mai mult influenţa pe plan mondial. Nu doar ca actor economic, ci şi politic. Un teritoriu care rămăsese până acum neacoperit de liderii de la Beijing, respectiv conflictul dintre Israel şi Teritoriile Palestiniene, a devenit un nou perimetru în care China se desfăşoară tot mai abil. Astăzi, la Beijing, premierul israelian i-a lăudat pe noii lideri comunişti. În plus, au fost semnate şi contracte economice importante.
Noul premier chinez Li Keqiang şi-a primit omologul israelian cu onoruri în Marea Sală a Poporului, la două zile după ce îl primise în acelaşi loc pe liderul palestinian, Mahmud Abbas. Doar un semn că marea Chină este pregătită să joace un rol într-un conflict ce i-a fost până acum străin: cel din Orientul Mijlociu, comentează „New York Times”. Nu este o întâmplare că vizitele au fost atât de apropiate: Teritoriile Palestiniene încearcă să devină stat pe harta lumii, Israelul se pune de-a curmezişul. Negocierile sunt blocate de peste patru ani, în ciuda presiunilor exercitate de negociatorii tradiţionali – Statele Unite, Rusia şi Uniunea Europeană – asupra Ierusalimului.
„Suntem pregătiți să strângem relaţiile cu Israelul şi să ne sporim cooperarea în ceea ce priveşte problema Palestinei şi a procesului de pace din Orientul Mijlociu”, i-a spus premierul chinez lui Netanyahu. Rezolvarea vechiului conflict nu e însă neapărat principală ţintă a Beijingului, care vede regiunea mai degrabă ca o sursă importantă de resurse energetice.
„Orientul Mijlociu este o zonă încurcată pentru chinezi. Dar în ultimii doi ani, mulți oameni importanți din China au început să considere că e nevoie să își extindă activitățile din regiune pentru a-și proteja interesele”, explică Yoram Evron, expert în chestiuni chineze la Universitatea din Haifa. Experții chinezi sunt și ei de aceeași părere: regiunea nu mai trebuie să fie ignora