Zilele trecute s-a desfăşurat la Paris ediţia franceză a proiectului My Europe, lansat în urmă cu doi ani la Bruxelles: Presseurop a fost partenerul acestei manifestări care s-a vrut, din start, un preambul al Zilei Europei, 9 mai.
Mi-a atras atenţia discursul rostit de Catherine Lalumière, preşedinta Maison de l’Europe, din Paris, despre Uniunea Europeană, astăzi, pe timp de criză. Vag pedagogic, dar excelent prezentat, discursul, lung de o oră, intenţiona să schiţeze liceenilor prezenţi la manifestare (veniţi de la mai multe licee prestigioase din Paris şi Saint Germain en Laye) cum arată chipul Uniunii, astăzi.
Ei bine, dincolo de aspectul pur practic – starea Uniunii astăzi incită la reflecţie şi analiză – m-a marcat concluzia fostei deputate europene: UE duce lipsă de viziune...dacă la crearea sa, un Jean Monnet, un Robert Schuman, un Altieri, ştiau spre ce se îndreptau şi ce vroiau anume de la această Uniune – în ocurenţă pacea pe continent – , astăzi Uniunea nu ştie spre ce se îndreaptă iar liderii ei nu au nici viziune, nici idei, nici măcar imaginaţie.
Elevii au reacţionat, logic, punând întrebări menite să le satisfacă neînţelegerea: dacă este aşa, de ce nu este posibilă o structură federativă, similară celei americane, de ce liderii se joacă de-a salvarea statelor aflate în dificultate, de ce nu există solidaritate, de ce...Toate, întrebări rămase fără răspuns concret.
Trebuie să recunoaştem, în pragul acestei aniversări a Zilei Europei, că pe undeva am eşuat. Cu toţii. Nimeni nu mai celebrează această zi (a fost cazul vreodată?) aşa cum se cuvine unei zile naţionale: steaguri europene sunt prea puţine, unele state nici nu acordă o zi liberă de facto, europenii percep ziua mai degrabă ca o manifestare instituţională decât ca pe un motiv de bucurie personală. Nici nu mai vorbesc de patriotism. Pe ici pe colo chiar se întâmplă inversu
