Nu e o bucurie să constatăm că am aderat la NATO şi Uniunea Europeană „la spartul târgului” dar trebuie asumat în timp util că aranjamentele politico-militare, economice şi strategice care au configurat lumea postbelică se redefinesc sub ochii noştri. Modelul bunăstării şi securităţii de ieri se clatină astăzi şi nu va mai fi valabil mâine. E nevoie mai mult ca oricând de inteligenţă strategică şi de alianţe funcţionale în „războiul global pentru resurse”. Spun din capul locului celor care mă citesc prima dată că sunt, prin formaţie academică şi experienţe profesionale, pro-european şi atlantist. Că sunt ataşat de valorile consacrate ale lumii occidentale şi de modelul democraţiei liberale mai mult decât de ipocrizia naţionalistă şi populistă din părţile noastre de lume şi de pretutindeni unde există. Dar sunt în primul rând un intelectual liber, atent la schimbările adânci ale relaţiilor internaţionale din prezent, la semnalele care ne vin din toate părţile (trebuie doar să vrem să le decriptăm) şi care vorbesc în stiluri şi limbaje diferite (politic, strategic, economic, cultural, tehnologic) despre o lume multipolară, competitivă, instabilă (cu incertitudini şi riscuri multiple) şi posibil conflictuală.

Ştiu aşadar că acest articol va stârni dezaprobarea celor care fac parte sau promovează ca datorie profesională, într-un fel sau altul, tezele actuale ale establishment-ului politico-diplomatic. Este firesc: niciun oficial al unui stat membru al clubului nu poate cocheta cu ideea de a pune cel puţin în discuţie perspectivele unei disoluţii a ordinii occidentale postbelice. Dar cum eu am privilegiul de a fi un comentator liber al politicii internaţionale şi de a mă raporta la analize şi comentarii independente (dar nu mai puţin credibile) care apar în lume, pot scrie „out of the box” despre lucrurile care deja se întâmplă în jurul nostru, să semnalez peric