Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie evitată în Masivul Buşteni: Şase turişti au fost salvaţi

Publicat in Ziua Veche, miercuri 8 mai 2013 ·

În urma a două acţiuni care s-au desfăşurat în noaptea de marţi spre miercuri, salvamontiştii din Buşteni au reuşit să recupereze şase turişti din Masivul Bucegi.

Echipele de salvatori montani au recuperat de pe munte, în seara de marţi 7 mai, doi turişti un bărbat şi o femeie, care au urcat pe Valea Mălinului din Bucegi. Femeia a suferit o cădere de calciu şi nu s-a mai putut deplasa, solicitând intervenţia Salvamont. Cei doi au fost conduşi în staţiunea Buşteni în jurul orei 01.00, a anunţat pentru mediafax, Laurenţiu Paraschiv de la Salvamont Buşteni.

Două ore mai târziu, în jurul orei 03.00, echipele de salvatori au intervenit din nou, pentru recuperarea altor patru turişti care marţi seară au plecat la o plimbare de noapte în munţi, însă unul dintre turişti a căzut într-o zonă de pe Valea Caraimanului. Salvamontiştii au ajuns cu cei patru în staţiunea Buşteni după o acţiune care a durat aproximativ cinci ore.

Laurenţiu Paraschiv a mai adăugat pentru mediafax că în ultima săptămână echipele de salvatori montani au participat la peste 12 acţiuni de salvare a unor turişti care au ignorat avertismentele salvamontiştilor şi au urcat pe munte deşi trasele din Bucegi sunt în continuare închise în această perioadă. “Au fost turişti care au urcat pe munte în adidaşi, espadrile sau chiar balerini. Au urcat pe munte neechipaţi, deşi în partea superioară a văilor din Bucegi este încă iarnă.” a menţionat salvamontistul.

În urma a două acţiuni care s-au desfăşurat în noaptea de marţi spre miercuri, salvamontiştii din Buşteni au reuşit să recupereze şase turişti din Masivul Bucegi.

Echipele de salvatori montani au recuperat de pe munte, în seara de marţi 7 mai, doi turişti un bărbat şi o femeie, care au urcat pe Valea Mălinului din Bucegi. Femeia a suferit o cădere de calciu şi nu s-a mai putut deplasa, solicitând intervenţia Salvamont. Cei doi au

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 18 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 36 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°