Memorandumul încheiat cu Rompetrol prevede vânzarea unor acţiuni ale statului cu 200 de milioane de dolari, iar grupul îşi va asuma investiţii de aproape un miliard de dolari, a anunţat premierul Victor Ponta, confirmând informaţiile publicate de capital.ro
UPDATE 18:15
Biroul de presă al Guvernului a remis presei Memorandumul de înţelegere între statul român, reprezentat de OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie) şi grupul Rompetrol referitoare la acţiunile deţinute de stat la Rompetrol Rafinare.
Documentul poate fi descărcat aici
Memorandumul reglementează termenii generali ai unei tranzacţii complexe între statul român şi The Rompetrol Group N.V. (TRG) detinut de grupul KazMunayGas, care este structurată pe trei componente majore:
- Un angajament de cumpărare printr-o procedură competitivă a unui pachet de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al SC Rompetrol Rafinare SA (RRC) deţinut în prezent de Ministerul Economiei prin Oficiul Participatiilor Statului Privatizarii in Industrie, la un preţ minim garantat de 200 milioane Dolari SUA;
- Statul român îşi va menţine o participaţie nediluabilă de 18% pe o perioadă de 3 ani, iar după expirarea acestei perioade va avea posibilitatea să implementeze o nouă procedură de privatizare pentru vânzarea acesteia.
- Constituirea unui fond de investiţii de 1 miliard de dolari cu o participare a statului roman sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte din domeniul energetic din România. Potrivit Memorandumului, The Rompetrol Group (80%) și Statul Român (20%) vor constitui un Fond având ca obiect realizarea de investiţii în proiecte energetice în România.
Durata investiţională este proiectată până la şapte ani, iar proiectele vor fi selectate de grupul Rompetrol "în baza unor considerente econ