Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masa critică la Timişoara – bicicliştii sunt chemaţi la pedalare

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 8 mai 2013 ·

Vineri, 31 mai, ora 18, se dă adunarea în faţa Catedralei Mitropolitane

Masa Critică se formează la Timişoara, vineri, 31 mai, la ora 18, în faţa catedralei mitropolitane. Bicicliştii sunt invitaţi în faţa lăcaşului de cult pentru ca la ora 18.30 să plece într-o pedalare care să conştientizeze şoferii şi autorităţile că şoferii sunt participanţi activi la trafic şi sunt din ce în ce mai mulţi. Timişoara este un oraş care promovează mersul pe bicicletă, la toate nivelurile. Mişcarea Verde pentru Biciclete, iniţiată de Fundaţia Bega şi Clubul Sportiv Gratzu, merge deja înainte de câţiva ani şi tot mai mulţi biciclişti au numere VpB, iar recent şi Lugojul s-a apucat de pedalat. Masa Critică este un eveniment care se organizează la finalul fiecărei luni şi prin care se trage un semnal de alarmă asupra prezenţei şi siguranţei bicicliştilor în trafic.

Haideţi pe două roţi, pe 31 mai, cu toţii in faţa Catedralei!

„După ce am participat la Masa Critică din Budapesta am zis că e timpul să avem organizată o Masă Critică adevarată şi la Timişoara! Cei care aveţi drag de bicicletă, şi ştim că sunteţi mii, haideţi pe două roţi, pe 31 mai, cu toţii in faţa Catedralei! Indiferent că folosiţi zilnic bicicleta sau doar un weekend şi indiferent că faceţi parte sau nu dintr-un grup, ieşiţi în stradă cu toţii în ultima vineri a lunii mai fiindcă luptăm pentru o cauză comună: respect în trafic şi infrastructură la standarde europene dezvoltată pentru noi!”, spun organizatorii. Adunarea va avea loc la ora 18, iar plecarea pe traseu se va face la ora 18:30. Fiecare participant e pe proprie răspundere! Informaţii mai multe găsiţi pe http://www.masacritica.ro.

„Noi nu blocăm traficul; noi facem parte din trafic”

Masa Critică este o plimbare în masă cu bicicletele, care are loc de obicei în ultima zi de vineri a fiecărei luni, în mai multe orașe de pe glob.

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 21 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O judecătoare de la Tribunalul Timiș a murit după ce a căzut de la etajul 7. Avea doar 41 de ani

Ziua Constanta acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit luni, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Sorina Lupşa era judecătoare la Tribunalul Timiş, informează Digi24.ro ”La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesi

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°