„Ceauşescu era un om bun şi oamenii răi l-au omorît de Crăciun.“ Lucram la volumul Activiştii mărunţi. Istorii de viaţă, cînd am auzit această frază uluitoare la TVR, din gura unui copil de 11-12 ani. Era în iarna anului 2005 şi Televiziunea Română difuza documentarul 1989. Sînge şi catifea, realizat de Cornel Mihalache. Noutatea acestui film documentar era aceea că Revoluţia din 1989 era descrisă nu doar prin mărturiile aceloraşi personaje politice implicate şi responsabile de acele evenimente, ci şi prin ochii copiilor născuţi după ’89. Copii aflaţi în clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a, din 60 de şcoli din Muntenia, Oltenia, Banat şi Ardeal au răspuns la întrebările jurnalistice „Cine a fost Ceauşescu?“ şi „Ce s-a întîmplat în 1989?“ Poveştile copiilor erau prelucrări ale istorisirilor bunicilor sau ale educatorilor acestora. Regizorul Cornel Mihalache aducea, cu acel prilej, la microfonul TVR oamenii simpli şi prezenta istoria aşa cum este ea înţeleasă de copii şi amintită de bunici, adică istoria „la firul ierbii“. Ca miză, demersul era asemănător cu ceea ce antropologul Zoltán Rostas propunea de cîţiva ani istoricilor români, ca nouă perspectivă de cercetare a istoriei recente: introducerea metodei istoriei orale.

Opinia profesorului Rostas este că istoria comunismului păcătuieşte prin abordarea exclusivă a puterii de stat şi a sistemului represiv, prin concentrarea exagerată asupra personalităţilor politice, în defavoarea micilor actori şi a societăţii în general. „Fără cunoaşterea eşaloanelor inferioare, a celor de la «munca de jos», fără cercetarea modului de recrutare a cadrelor nu se poate înţelege funcţionarea sistemului. Fără devotamentul activiştilor mărunţi, regimul comunist nu ar fi dăinuit decenii întregi. Povestirile părinţilor şi bunicilor sînt autojustificative, iar informaţiile obţinute în liceu şi din mass-media sînt, de cele mai mul