Britanicul Mark Cavendish (Omega Pharma-QuickStep) a cîştigat etapa a şasea din Turul Italiei, după ce a sprintat în faţa italianului Elia Viviani (Cannondale) şi a australianului Matt Goss (Orica GreenEDGE). Tricoul roz rămîne pe umerii italianului Luca Paolini
Prima gură de aer pentru britanicul Mark Cavendish a venit abia în etapa a şasea din Turul Italiei, omul lui Omega Pharma-QuickStep suferind din plin în zilele ce au urmat startului oficial dat din Napoli. 169 de kilometri au avut de abordat cei 207 de rutieri, traseul disputat între Mola di Bari şi staţiunea cu ape termale Margareta de Savoia, numită în onoarea aventurii avute de regina de la finalul secolului al XIX-lea, fiind condimentat cu o căţărare nerepertoriată la jumătatea efortului. În călcîiul Cizmei, prin aerul sărat suflat dinspre Marea Adriatică, sprinterii au încleştat din nou săbiile, în timp ce restul rutierilor s-au odihnit în linişte într-un pluton-buchet multicolor.
Diagnosticat cu artrită reumatoidă, Jack Bobridge (Blanco) l-a luat de braţe pe fostul canotor Cameron Wurf (Cannondale) şi, împreună, au tăiat panglica etapei, dar au fost ţinuţi în lesă scurtă de Omega Pharma-QuickStep, Cannondale şi OricaGreenEDGE. Avansul a fost şters în ultimii 35 de kilometri, plutonul ingerîndu-i pe cei doi fugari, însă viteza l-a pus din nou la podea pe ghinionistul Sir Bradley Wiggins. Sky şi-a trecut toţi oamenii la trenă, iar grupul favoritului principal a distrus repede ecartul de un minut faţă de ceilalţi. Nu a costat prea mult, ci doar cîţiva stropi de încredere.
Într-o zi în care cicliştii şi-au adus aminte de Wouter Weylandt, belgianul decedat în Giro acum fix doi ani, trenurile de sprint s-au aliniat în ultimii kilometri pentru a fura sprintul unuia dintre rarele etape de sprint. Omega s-a răzbunat pentru un început lent, de la Napoli, l-a trimis pe Gert St