Conducerea Fiscului a anunţat câştigătorii licitaţiei de achiziţionare de servicii publicitare pentru anul în curs. Contractul a fost câştigat de trei companii, în funcţie de aria de distribuţie a ziarului.
Astfel, la nivel local, firma Front Page Communication şi-a adjudecat un contract în valoare de 53.800 lei fără TVA, Ziarul Evenimentul SRL a câştigat contractul la nivel regional, în valoare de 73.300 lei fără TVA, în timp ce la nivel naţional contractul de 50.700 lei fără TVA i-a fost atribuit Grupului de Presă Român. „Serviciile ce fac obiectul prezentului contract de achiziţie sunt cele de publicare de anunţuri în presa scrisă locală, regională şi naţională, la mica publicitate, pentur o apariţie, privind: organizarea de licitaţii pentru valorificarea bunurilor sechestrate sau confiscate, pentru executarea silită a creanţelor bugetare neachitate la bugetul consolidat al statului, citaţii pentur demararea procedurii de faliment sau organiarea de concursuri de angajare”, se arată în caietul de sarcini.
Conducerea Fiscului a anunţat câştigătorii licitaţiei de achiziţionare de servicii publicitare pentru anul în curs. Contractul a fost câştigat de trei companii, în funcţie de aria de distribuţie a ziarului.
Astfel, la nivel local, firma Front Page Communication şi-a adjudecat un contract în valoare de 53.800 lei fără TVA, Ziarul Evenimentul SRL a câştigat contractul la nivel regional, în valoare de 73.300 lei fără TVA, în timp ce la nivel naţional contractul de 50.700 lei fără TVA i-a fost atribuit Grupului de Presă Român. „Serviciile ce fac obiectul prezentului contract de achiziţie sunt cele de publicare de anunţuri în presa scrisă locală, regională şi naţională, la mica publicitate, pentur o apariţie, privind: organizarea de licitaţii pentru valorificarea bunurilor sechestrate sau confiscate,