Mesajul a fost trimis. Multumesc!

US Air Force a retras din funcţii 17 ofiţeri din domeniul rachetelor nucleare

Publicat in Ziua Veche, joi 9 mai 2013 ·

În urma unei evaluăru a capacităţii de a efectua operaţiuni de lansare, US Air Force a decis eliberare din funcţie a 17 ofiţeri însărcinaţi cu controlul rachetelor nucleare intercontinentale (ICBM).

Deşi nu este un lucru neobişnuit ca un ofiţer însărcinat cu controlul operaţional al lansării ICMB să îşi piardă abilitarea şi să fie pensionat, existenţa a 17 cazuri simultane este “fără precedent”, a declarat pentru AFP locotenent-colonelul John Dorrian. În urma unei inspecţii, aceşti ofiţeri au obţinut menţiunea “satisfăcător”, ceea înseamnă că sunt deplin operaţionali în 21 dintre cele 22 de puncte de inspecţie, dar au obţinut o notă minimă pentru ultimul punct, neprecizat, ceea ce a condus la retragerea certificării lor. Cei 17 ofiţeri însărcinaţi cu controlul operaţional al puternicelor rachete de tip Minuteman III la baza Minot, în North Dakota, vor putea să fie certificaţi din nou, după 60 de zile de antrenament, a adăugat el. Potrivit mediafax, în 2008, în urma mai multor gafe, un raport întocmit de Pentagon a denunţat un “declin inacceptabil, dramatic şi fără apel al determinării forţelor aeriene de îndeplinire a misiunii nucleare”. Secretarul Apărării din perioada respectivă, Robert Gates, i-a destiuit pe numărul unu civil şi militar în ierarhia US Air Force, în urma unui zbor al unui bombardier de tip B-52 încărcat printr-o eroare cu şase rachete nucleare de croazieră în spaţiul aerian al Statelor Unite. La baza Minot sunt staţionate aproximativ 150 de rachete de tip Minuteman III, reprezentând o treime din numărul de rachete intercontinentale americane mobilizate pe uscat. Potrivit site-ului specializat globalsecurity.org, hangarele sunt dispersate pe o suprafaţă echivalentă celei a statului Massachusetts sau regiunii Bretagne.

În urma unei evaluăru a capacităţii de a efectua operaţiuni de lansare, US Air Force a decis eliberare d

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 40 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 11 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 32 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 11 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°