Jurnaliştii de la CNN au reuşit, după declaraţiile unor martori, să prezinte detalii despre casa lui Ariel Castro, în care acesta a reuşit să le ţină sechestrate pe cele trei tinere timp de aproximativ zece ani. Cum a fost posibil ca niciuna dintre femei să nu reuşească să evadeze dintr-o locuinţă "normală, de pe o stradă normală, din care pare uşor să ieşi", s-a întrebat presa americană, după ce s-a făcut reconstituirea imobilului.
Construită în 1890, locuinţa a fost supusă unui proces de renovare în anii '50. Ea dispune de două verande: cea din faţă este mică şi deschisă, a doua este în spatele casei şi este închisă. Casa are două etaje, un pod şi un subsol.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: Averea pădurarului Prigoană: 135 de apartamente. A făcut munți de bani din păduri tăiate ilegalCombinaţiile penale ale familiei Voiculescu. Camelia şi Dan, de mână la TribunalMicul Machiavelli. Un an de guvernare
Tito DeJesus, unul dintre prietenii lui Ariel Castro, care este muzician, a declarat că acesta îşi ţinea instrumentele în living. DeJesus, care nu are nicio legătură cu una dintre femeile sechestrate, deşi au acelaşi nume, a povestit că în living a văzut o canapea şi unul sau două scaune. MONSTRUL din Cleveland, prima audire la tribunal
Tot acolo se aflau amplificatorul şi alte instrumente care îl ajutau pe Ariel atunci când cânta. Din living se trecea mai departe într-o cameră unde se servea masa, iar de acolo mai departe se ajungea în bucătărie.
O baie şi patru dormitoare
"Casa părea destul de ordonată şi era linişte de parcă ar fi fost goală", a declarat Tito DeJesus despre una dintre vizitele sale. Cine e bărbatul care le-a ținut captive pe cele trei femei din Cleveland | VIDEO
Referitor la etaj, un agent imobiliar şi-a amintit că sunt patru dormitoare şi o singură baie. Nimeni nu a reuşit să dea