Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A arãtat spre cer

Publicat in Vremea Noua, vineri 10 mai 2013 ·

Gesturi interpretate…Pe lângã faptul ca au plecat supãrati de pe stadion, având în vedere rezultatul, suporterii prezenti în tribune au mai avut de dus un rãzboi în a doua reprizã a meciului. Acestia l-au huiduit la fiecare atingere de minge pe mijlocasul Raul Costin, motivul fiind gesturile obscene pe care acesta se presupune cã le-ar fi fãcut cãtre suporteri.

Meciul de marti, contra celor de la Gaz Metan Medias a prilejuit începutul unui scandal între suporterii aflati la tribunã si jucãtorii Vasluiului. Mai precis,în minutul 60, dupã ce a avut un sut mai slab spre poarta lui Plesca, mijlocasul Vasluiului, Raul Costin a fost huiduit de cãtre o mare parte a fanilor prezenti la meci. Gesturile pe care fotbalistul le-a fãcut imediat dupa faza respectivã au atras si mai multe apostrofãri din partea suporterilor, acestia fluierându-l la fiecare atingere de minge. Costin se apãrã, spunând cã semnul cu mâinile ridicate nu au fost deloc gesturi obscene. “Desi eram în avantaj, în repriza a doua nu numai cã nu am avut publicul alãturi de noi, ba din contra, au început sã ne fluiere încã din startul ei. Faptul cã injuriile s-au accentuat la acel sut, m-a fãcut sã ridic mâinile, arãtând spre cer, în sensul cã, “vã vede Dumnezeu”, nemultumit fiind de atitudinea lor. Atât si nimic mai mult. Joc de foarte mult timp la aceastã echipã si nu-mi permit sã fac astfel de gesturi. Cu toate acestea, fanii trebuie sã înteleagã cã modul în care sunt alãturi de echipã pe parcursul unei partide conteaza foarte mult în jocul ei. Nu e tocmai încurajator sã fii fluierat si înjurat atunci când conduci.” a mentionat mijlocasul Vasluiului.

Gesturi interpretate…Pe lângã faptul ca au plecat supãrati de pe stadion, având în vedere rezultatul, suporterii prezenti în tribune au mai avut de dus un rãzboi în a doua reprizã a meciului. Acestia l-au huiduit la fiecare atingere de minge pe mi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 52 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 30 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°