Cum v-a venit ideea acestui muzeu?

Încă de cînd a fost înfiinţat acest muzeu, încă din planurile lui Horia Bernea, exista un spaţiu, numit „Copilarium“. Nu ştiam, pe atunci, cum va fi. Un spaţiu de joacă? Un loc pentru ateliere de stimulare a creativităţii? În sfîrşit, pentru o vreme am renunţat la această idee. Muzeul îşi extinsese oricum discursul, pur şi simplu nu mai aveam loc. În cele din urmă, ne-am gîndit să facem un muzeu virtual al copilăriei. Ne e la îndemînă căci, fiind virtual, poate fi extins oricînd, oricît.

Ce aţi descoperit?

Acest proiect are la bază un parteneriat european: cu Franţa, o ţară cu o cultură veche, o civilizaţie care şi-a început dezvoltarea urbană cu mult înaintea noastră, şi cu Polonia, o cultură puternic legată de catolicism, o ţară care a trecut prin experienţa comunismului. După ce am făcut documentarea pentru expoziţie, ne-am dat seama că vorbim de un grund comun, de un fel de a gîndi şi de a trăi copilăria comun european, mentalităţi colective foarte asemănătoare. Poate că formele de manifestare şi comportamente să fie uneori diferite – însă fondul e comun.

Muzeul virtual de acum e, de fapt, o arhivă online a unor expoziţii prezentate deja la MŢR. Care au fost direcţiile pe care le-aţi urmărit?

Totul a pornit cu cercetări bibliografice şi de teren foarte amănunţite. Am încercat să stabilim temele pe care ar trebui să se dezvolte acest muzeu. Am vrut pe cît posibil să acoperim toate problemele care vizează copilăria. Am încercat să vedem cum era copilăria la ţară şi la oraş, cum era copilăria în vremea comunistă, cum e acum etc. Asta ne-a făcut să ne axăm discursul pe probleme largi. Am urmărit, de pildă, credinţele şi practicile legate de naştere, pragurile de vîrstă magico-rituale, am încercat să vorbim despre descoperirea lumii, la şcoală sau prin educaţia de acasă.

Muzeul copilăriei poat