Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celebritate pe Facebook

Publicat in GAZETA de SUD, joi 9 mai 2013 ·

Până în urmă cu doi ani, localitatea Obermutten era un simplu sat de munte elveţian, care nu ieşea cu nimic în evidenţă. Mai mult decât atât, satul cu 80 de localnici, câteva vaci și o biserică pe post de „atracție turistică“ risca să rămână în anonimat, dacă un primar inimos şi adaptat la timpurile moderne nu lua iniţiativa. Potrivit lettera43.it, în toamna anului 2011, primarul a decis să promoveze frumusețea satului. Așa că a recurs la o campanie pe Facebook, pe cât de simplă, pe atât de eficientă: prin intermediul unui scurt material video se anunța că toți aceia care dau like paginii de Facebook a satului vor fi afișați în centrul localității, pe o pancartă din lemn construită anume pentru aceasta. În mod surprinzător, în doar trei zile, pagina de Facebook a satului Obermutten a strâns de cincisprezece ori mai mulți fani decât numărul locuitorilor satului.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici: numărul de fani a crescut și a tot crescut, astfel încât Obermutten s-a trezit că are pagina de Facebook cu cei mai mulți fani din întreaga țară, în prezent lăudându-se cu peste 45.000 de admiratori. Și, chiar dacă panoul de afișaj s-a dovedit repede neîncăpător pentru imaginile fanilor, sătenii s-au ținut de promisiune și au început să-i afișeze și pe zidurile primăriei. Campania s-a dovedit un real succes. Potrivit statisticilor, datorită acestei campanii, peste 60 de milioane de oameni au auzit de Obermutten, iar articole despre micul sat elvețian au apărut în publicații din peste 20 de țări. În plus, Obermutten are cea mai activă pagină de Facebook din Elveţia. Patru din cinci fani interacţionează cu pagina, ceea ce este un record care îl depăşeşte pe cel al paginilor unor nume celebre precum Lady Gaga, Coca-Cola sau Justin Bieber. Și, cum o campanie de succes are și o urmare pe măsură, sătenii din Obermutten au anunțat zilele trecute înființarea unui Muzeu Inter

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 48 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°