Discursul lui Victor Ponta nu e doar o găleată cu clişee de Ziua Europei. E o nouă formă de agresivitate care aduce cu acuzaţiile de tip Tismăneanu: omul zicea anul trecut că dacă critici SUA eşti, pe scurt, antisemit. Ponta spune acum că dacă critici UE eşti extremist.

Extremist şi periculos e chiar modul premierului de a pune problema:

În România, sunt foarte mândru şi-mi doresc în continuare ca acei oameni politici, acei lideri de opinie care promovează discursul antieuropean să rămână simpli purtători de mesaj izolaţi. Cred că majoritatea responsabilă a clasei politice, a societăţii civile, a reprezentanţilor lumii economice înţelege foarte bine că un asemenea discurs populist şi extremist poate să-ţi aducă, eventual, câteva voturi sau câteva laude, pentru un rating mai sporit la vreo televiziune, dar în niciun caz nu poate să ofere soluţii pentru problemele României şi sper ca acelaşi lucru să se întâmple şi în viitor.

Mai întîi, să critici ratingurile de la televiziune cînd eşti cel mai mediatic premier e aiurea. Apoi, să te dai atît de european după 2012 e probă de supuşenie provincială în grad înalt.

Nimeni nu contestă prezenţa în UE. E ca şi cum eu mi-aş contesta cetăţenia din buletin. UE nu mai e proiect, e fapt. Asta însă nu ar trebui să anihileze spiritul critic. Pentru că Uniunea Europeană acum e o formă interesantă de evitat contactul cu problemele, cu cetăţenii. Politicienii naţionali pot mînca rahat intern apoi se întîlnesc la centru şi lucrează dur numai pentru binele capitalului. Nu există nici un proiect social european. La configurarea ultimului buget s-a tăiat şi din bruma de bani alocaţi pentru cei mai săraci dintre europeni.

Europa s-a primitivizat. Au reapărut discursuri xenofobe, rasiste, tabloidele vestice sînt pline de tîmpenii. Esticii înghit în linişte rasismul altora în timp ce încep să-şi dezvolte variaţiu