Laurent Fabius, ministrul de Externe al Franţei, a propus joi "sporirea sprijinului" francez pentru opoziţia siriană moderată şi clasarea rebelilor islamişti ai Frontului jihadist al-Nosra ca "organizaţie teroristă în sensul (definit de) ONU".
"Vom spori sprijinul nostru faţă de opoziţia moderată, Coaliţia Naţională Siriană, care trebuie să se extindă, să se unifice şi să garanteze clar fiecărei comunităţi respectarea drepturilor în caz de schimbare a regimului. Ca să nu existe nelămuriri, vom propune clasarea ca «organizaţie teroristă» în sensul ONU a Frontului al-Nosra, opus lui Bashar al-Assad, dar filială Al-Qaida", a declarat Fabius într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde pentru ediţia de vineri.
"Noi am angajat o procedură comună cu englezii pentru a depune cererea de clasare în faţa Comitetului de Sancţiuni al Naţiunilor Unite", a precizat pentru AFP o sursă diplomatică. Un veto al Consiliului de Securitate este posibil, dar improbabil, a adăugat sursa.
Este pentru prima dată când Franţa se pronunţă atât de clar cu privire la clasarea pe lista neagră a Frontului al-Nosra, care vrea să instaureze un stat islamic în Siria, intenţie respinsă de Armata Siriană Liberă (ASL), principala parte componentă a rebeliunii împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Cererea franco-britanică vrea să se delimiteze de cea a Damascului, care a solicitat în aprilie, la Consiliul de Securitate al ONU, "să înscrie organizaţia numită Frontul al-Nosra pe lista unificată a organizaţiilor ce au legături cu Al-Qaida".
De asemenea, Fabius a propus, în cadrul interviului, "o Geneva II" privind Siria, "după reuniunea de la Geneva, în iunie 2012, care aproape că a reuşit".
Fabius a evocat această reuniune în timpul unei discuţii telefonice, miercuri, cu secretarul de Stat american John Kerry, precizează sursa diplomatică.
Un acord cu privi