Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Nuțu revine după 30 de ani la film

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 mai 2013 ·

Artistul, cunoscut ca un idol al generaţiei sale, a plecat în 1986 definitiv din ţară şi a renunţat să mai facă film.

“Puzzle”, pelicula lui Andrei Zincă reprezintă o enormă reușită a cunoscutului regizor de a-l convinge pe marele actor Dan Nuțu să revină la film, după o absență de peste 30 de ani. Zincă a împlinit astfel un vis și a realizat unul dintre cele mai anticipate evenimente cinematografice ale anului, film a cărui premieră va avea loc pe data de 24 mai.

Rolul din “Puzzle” vine să umple un mare gol în cinematografia românească și să ne redea unul dintre acei rari actori făcuţi parcă pentru marele ecran. În sfârșit, cinefilii români care i-au simţit lipsa atâta vreme, dar și generaţiile care l-au cunoscut din filmele de arhivă și din poveștile părinţilor, il pot vedea pe Nuțu jucând din nou.

Personajul interpretat de el în “Puzzle” este Sabin Vianu, eroul orb, care, la fel ca și actorul, este ademenit și convins să iasă din “colivia” artistică în care s-a exilat. Din doar câteva vorbe, personajul căruia îi dă viață capătă o intensitate remarcabilă: anii au trecut, dar Dan Nuţu și-a păstrat și “vocea” și alura unică. Continuă să fie o prezenţă și nu doar un actor. “Sabin Vianu este un amalgam de înțelepciune, rafinament, șarm, romanticism, cultură și talent literar. De talentul literar s-a ocupat Mario Diament, autorul piesei de teatru care a stat la baza scenariului nostru. De restul, însă, trebuia să se ocupe un actor de vârsta scriitorului nostru. Anumite caractere sunt rare în peisajul actoricesc românesc. Printre ele și acest romantic cuceritor la 70 de ani. Vlad Păunescu și cu mine ne-am cam sucit capul căutând soluția, până când mi-am amintit de “romanticul rebel” din anii mei mai tineri, care azi ajunsese exact la vârsta lui Sabin. Pe Vlad l-a încântat ideea.

Dan Nuțu locuia la Berlin, dar se retrăsese d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 18 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 58 minute
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 14 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 38 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Volkswagen respinge propunerile sindicatului de reducere a costurilor, conflictul de muncă se intensifică

News.ro acum 3 ore
Volkswagen, sub presiunea costurilor ridicate şi a concurenţei chineze, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, cu doar câteva zile înaintea grevelor planificate, menite să evite închiderile de fabrici fără precedent, tra

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°