Marian Cuescu, un bărbat între două vîrste din cartierul bucureştean Balta Alba, care a găsit un loc mişto de parcare în primăvara lui 2001, nici la umbră, nici la soare, la doar cîţiva metri de intrarea în scara blocului, spune că se teme să-şi folosească maşina, de frică să nu-şi piarda locul.

“Îmi place să ies dimineaţa pe balcon, să-mi aprind o ţigară şi să mă uit la maşina mea parcată la o distanţă optimă de intrarea în bloc”, spune bărbatul. “Practic, dacă aş avea vreodată nevoie să iau maşină şi să plec la serviciu, aş ajunge în mai puţin de 10 paşi la ea. E un loc de parcare perfect. Mor de rîs cînd îi văd pe ceilalţi vecini ai mei, care îşi folosesc maşinile, cum se chinuie să găsească un loc de parcare chinuit, între o bordură şi un gard. Nişte dobitoci. Nu înţeleg de ce şi-au mai luat maşini!”. Potrivit lui Cuescu, ultima oară cînd a simţit nevoia să folosească maşina a fost în 2010, dar a renunţat imediat după ce şi-a dat seama că s-ar putea să-şi piardă locul de parcare. “Apăruse o maşină în capătul străzii şi mi-am dat seama imediat că a venit să-mi ocupe locul de parcare. Nu, tăticu, mai stau doi ani pe locul ăsta pînă îmi iau o maşină mai mişto, că asta s-a hodorogit deja. Am şi pus ochii pe un loc de parcare mai mişto, mai aproape de scară. De-abia aştept!”. Exclusiv online

Marian Cuescu, un bărbat între două vîrste din cartierul bucureştean Balta Alba, care a găsit un loc mişto de parcare în primăvara lui 2001, nici la umbră, nici la soare, la doar cîţiva metri de intrarea în scara blocului, spune că se teme să-şi folosească maşina, de frică să nu-şi piarda locul.

“Îmi place să ies dimineaţa pe balcon, să-mi aprind o ţigară şi să mă uit la maşina mea parcată la o distanţă optimă de intrarea în bloc”, spune bărbatul. “Practic, dacă aş avea vreodată nevoie să iau maşină şi să plec la serviciu, aş ajunge în mai puţin de 1