Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micul Machiavelli. Un an de guvernare

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 mai 2013 ·

La început i s-a spus „Micul Titulescu”. De către Adrian Năstase. Care găsise o asemănare între cei doi. Fizică şi doar din profil. Apoi a devenit „Cârlan fără minte”. Taxat de Ion Iliescu într-un BPN din anul 2010 în care ţopăia vesel pe cadavrul politic al lui Mircea Geoană.

Acum apropiaţii îi spun „Mini Blair”. Ca o recunoaştere a pasiunii pe care Victor Ponta a făcut-o pentru cariera fostului lider laburist. Lungă şi marcantă. Apropiaţii s-au grăbit să îl aducă la Bucureşti acum un an. N-am aflat nici până astăzi cine a plătit onorariul de un milion de euro pentru conferinţa fostului premier britanic. Dar nu e cazul să ne batem capul prea mult. Oricum ni se va servi o minciună. Victor Ponta este darnic cu dezvălurile doar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi. Adversari sau prieteni politici.

De la prima sa poreclă la perioada actuală au trecut 11 ani. Victor Ponta a evoluat spectaculos. A supravieţuit căderii lui Adrian Năstase şi victoriei lui Traian Băsescu din 2004, a colaborat cu Mircea Geoană în perioada mandatului acestuia de preşedinte al PSD fiind purtătorul de cuvânt în dezastrul din decembrie 2009. Din februarie 2010 a devenit preşedintele PSD, fiind sprijinit în principal de Grupul de la Cluj, ce-l vedea ca o alternativă la Mircea Geoană. În zona guvernamentală a avut două momente importante: şef al Corpului de Control al Guvernului pe vremea lui Adrian Năstase şi ministru pentru relaţia cu Parlamentul în guvernul Emil Boc. A participat la două campanii de suspendare a Preşedintelui României, dar a fost înfrânt de fiecare dată de Traian Băsescu.

Cu toate acestea a acceptat coabitarea cu Preşedintele în urma rezultatului alegerilor din 2012, în ciuda opoziţiei partenerului său de coaliţie, Crin Antonescu. Aici poate fi momentul în care Victor Ponta capătă o nouă poreclă: „Micul Machiavelli”. Care sunt învăţăturile prin care se gestionează pu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 3 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum o ora
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 34 minute
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Bolojan, primit de Keir Starmer la Londra. Președintele interimar participă la summitul liderilor privind Ucraina

Ziare.com acum 43 minute
Președintele interimar al României a ajuns la Londra, la summitul liderilor privind războiul din Ucraina. Ilie Bolojan a fost întâmpinat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer. Summitul liderilor privind Ucraina este organizat de prim-ministrul R

Ce i-a cerut „în privat” administrația Trump lui Volodimir Zelenski pentru a salva relațiile SUA-Ucraina, după disputa din Biroul Oval

HotNews acum o ora
Administrația Trump se așteaptă ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să își ceară scuze public omologului său american pentru altercația care a avut loc vineri în Biroul Oval, în fața camerelor de luat vederi, a declarat un oficial european,

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Viitorul Europei se decide acum. România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu / Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că viitorul Europei se decide acum iar România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, reuniunile din următoarele zile fiind esenţiale pentru stabilitatea continentului nostru. Un acord SUA-Europ

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Lavrov îl laudă pe Trump și acuză Europa că nu vrea să oprească războiul. "Cine cere ca petrecerea să continue?"

Ziare.com acum o ora
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că, spre deosebire de Statele Unite, Europa dorește ca războiul să continue, într-un interviu publicat duminică de grupul de media militar Krasnaia Zvezda. „Acum, după mandatul lui Joe Biden, au aju

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°