O cabană din pădurea Snagov, aflată pe malul lacului, a fost cuprinsă de flăcări, joi după-amiază, în interiorul acesteia neaflându-se nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş.
Cabana este fosta “Vânătorul” şi aparţine Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), au precizat, pentru Mediafax, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş, cabana se află pe malul lacului Snagov, în interiorul acesteia neaflându-se nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului.
Simion Petruş a mai spus că, la momentul izbucnirii incendiului, în apropierea cabanei se afla un paznic, care nu a fost rănit. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă, focul fiind izolat şi neexistând astfel vreun pericol de extindere, potrivit sursei citate. “Cabana a ars, practic, în totalitate. Este afectată o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi“, a mai spus reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov.
O cabană din pădurea Snagov, aflată pe malul lacului, a fost cuprinsă de flăcări, joi după-amiază, în interiorul acesteia neaflându-se nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş.
Cabana este fosta “Vânătorul” şi aparţine Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), au precizat, pentru Mediafax, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş, cabana se află pe malul lacului Snagov, în interiorul acesteia neaflându-se nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului.
Simion Petruş a mai spus că, la momentul izbucnirii incendiului, în apropierea cabanei se