Oraşul Florenţa găzduieşte joi, 9 mai, o Conferinţă Internaţională privind viitorul Uniunii Europene. Şi-au anunţat participarea preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, numeroşi universitari, şefi de întreprinderi şi lideri de opinie. Franţa a renunţat însă în ultima clipă să-şi trimită reprezentanţii.
După cum informează cotidianul Le Monde, Manuel Valls, ministru de Interne şi Najat Villaud-Belkacem, ministru pentru drepturile femeilor şi purtătoare de cuvânt a Guvernului francez, şi-au anulat participarea. Şi aceasta întrucât la Florenţa va fi prezent universitarul eleveţian Tariq Ramadan, contestat, precizează ziarul, pentru "poziţiile sale considerate prea complezente faţă de islamism". Excelent orator, Tariq Ramadan este o figură contestată, dar foarte mediatizată, care a fost foarte prezentă şi pe platourile de televiziune franceze, opiniile sale fiind însă întotdeauna impregnate de subtilităţi care convin mai degrabă integrismului, decât democraţiei.
Conferinţa de la Florenţa este organizată de Institutul Universitar European din acest oraş, având ca parteneri cotidianele Le Monde şi Financial Times. Cele două mari teme abordate sunt formulate astfel: "Instituţii guvernamentale şi guvernanţă democratică", "Migraţii şi cetăţenie".
Prefaţând acest schimb de idei, Le Monde se întreabă dacă nu cumva Europa, din cauza crizei, este în situaţia de a considera că a pierdut un întreg deceniu. Întrebarea "poate fi salvată Europa?" a figurat de altfel de nenumărate ori, din 2008 încoace, pe prima pagină a unor importante reviste şi ziare. Pentru moment, în ciuda pesimismului ambiant, Europa a reuşit să-şi salveze moneda unică, euro, care rămâne una dintre principalele monede de rezervă în lume, după dolar, evident. Un al doilea atuu al Europei este faptul că formează o piaţă de 500 de milioane de consumatori. "Un spaţiu reglementat d