Invitată în emisiunea ,,Radiografia Zilei”, difuzată ieri seară la Litoral TV, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării, Corina Martin, a anunţat în premieră care va fi aportul acestei structuri în organizarea ,,Delta Rally”. Evenimentul revine după 20 de ani, se va derula în perioada 30 mai-1 iunie şi va permite, în paralel, promovarea zonei Deltei Dunării şi va atrage un număr sporit de turişti din ţară şi străinătate. În acest context, Corina Martin a declarat că se intenţionează ca pe parcursul celor două zile să se pună la dispoziţia constănţenilor şi a turiştilor aflaţi pe litoral în acea perioadă autobuze ,,care-i vor transporta, gratuit, la Tulcea, pentru a participa, ca spectatori, la acest eveniment important. Urmează să stabilim şi să informăm care va fi programul acestor curse, precum şi locul de unde vor pleca”, a adăugat preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării.