Celebra televiziune CNN ar fi preluat pe loc faza din minutul 56 al partidei dintre FCM Târgu Mureş şi UTA, dacă mingea ar fi poposit în plasa arădenilor. Ieşit la intercepţie la 30 de metri de buturile sale, Dragoş Balauru a lovit în plin balonul ce s-a oprit doar în transversala porţii lui Remo Amadio. Cu siguranţă, golul ar fi candidat la reuşita anului, însă a fost evident că goalkeeperul „alb-roşiilor” nu a intenţionat niciun moment să înscrie de la acea distanţă.
Majoritatea martorilor oculari au spus că nu au mai văzut aşa ceva pe viu. „Ăsta e fotbalul, imprevizibil. Când crezi că le-ai văzut şi le ştii pe toate se întâmplă şi o astfel de fază la care rămâi mut. Personal, nu am mai asistat pe viu la aşa ceva. Era şi păcat să pierdem dintr-o degajare a portarului advers”, a afirmat Adrian Falub.
Şi tehnicianul gazdelor a recunoscut că transversala lui Balauru a fost o premieră şi pentru el. „Pe când jucam la Bistriţa, Danuţ Sabou le-a dat un gol parcă celor de la Iaşi de la vreo 55-60 de metri, dar Balauru a lovit balonul de la o distanţă şi mai mare. Chiar dacă am fi marcat şi câştigat după o astfel de fază nu ar fi fost un rezultat mincinos”, a punctat Cristian Coroian.
Sursa: Sport Arad
Celebra televiziune CNN ar fi preluat pe loc faza din minutul 56 al partidei dintre FCM Târgu Mureş şi UTA, dacă mingea ar fi poposit în plasa arădenilor. Ieşit la intercepţie la 30 de metri de buturile sale, Dragoş Balauru a lovit în plin balonul ce s-a oprit doar în transversala porţii lui Remo Amadio. Cu siguranţă, golul ar fi candidat la reuşita anului, însă a fost evident că goalkeeperul „alb-roşiilor” nu a intenţionat niciun moment să înscrie de la acea distanţă.
Majoritatea martorilor oculari au spus că nu au mai văzut aşa ceva pe viu. „Ăsta e fotbalul, imprevizibil. Când crezi că le-ai văzut şi le ştii pe toate se