Viitoarea campioană a Angliei în acest sezon, Manchester United, va fi antrenată în viitorul an competiţional tot de un scoţian, David Moyes, actualul manager de la Everton.
Antrenorul echipei Everton, scoţianul David Moyes (50 de ani), va fi noul manager general al campioanei Angliei, Manchester United, a anunţat, joi, BBC pe site-ul oficial, după ce Alex Ferguson şi-a anunţat retragerea. “David Moyes este pe punctul de a fi numit succesor al lui Sir Alex Ferguson la Manchester United. Un anunţ ar putea fi făcut mâine după-amiază”, a adăugat publicaţia britanică.
David Moyes, în vârstă de 50 de ani, a pregătit doar două formaţii în carieră Preston North End (1998-2002) şi Everton din 2002, contractul lui Moyes cu Everton urmând să expire la finalul actualului sezon, conform mediafax. Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului englez, şi-a anunţat, miercuri, retragerea la 71 de ani, după 27 de ani petrecuţi la conducerea tehnică a echipei Manchester United.
Viitoarea campioană a Angliei în acest sezon, Manchester United, va fi antrenată în viitorul an competiţional tot de un scoţian, David Moyes, actualul manager de la Everton.
Antrenorul echipei Everton, scoţianul David Moyes (50 de ani), va fi noul manager general al campioanei Angliei, Manchester United, a anunţat, joi, BBC pe site-ul oficial, după ce Alex Ferguson şi-a anunţat retragerea. “David Moyes este pe punctul de a fi numit succesor al lui Sir Alex Ferguson la Manchester United. Un anunţ ar putea fi făcut mâine după-amiază”, a adăugat publicaţia britanică.
David Moyes, în vârstă de 50 de ani, a pregătit doar două formaţii în carieră Preston North End (1998-2002) şi Everton din 2002, contractul lui Moyes cu Everton urmând să expire la finalul actualului sezon, conform mediafax. Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului englez, şi-a anunţat