În cadrul primei vizite pe care o efectuează în România de la preluarea mandatului în iulie 2012, preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi cu prim-ministrul Victor Ponta.
Programate să aibă loc la prânz, discuţiile dintre premier şi şeful Băncii Mondiale au fost amânate pentru după-amiază, deoarece Jim Yong Kim a pierdut o cursă de legătură spre Bucureşti, a anunţat Victor Ponta.
"Avem o mică problemă cu preşedintele Băncii Mondiale, a pierdut o conexiune, cred că la Frankfurt, dacă nu mă înşel, aşa încât o să fie decalată întâlnirea. Dacă domnia sa ajunge în timpul după-amiezii, probabil că tot programul va fi decalat", a declarat prim-ministrul Victor Ponta la ieşirea de la şedinţa Curţii Constituţionale.
Jim Yong Kim avea programate întâlniri şi cu alţi oficiali români, cu reprezentanţi ai mediului politic, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri, pentru a discuta modalităţile optime prin care Banca Mondială poate sprijini în continuare dezvoltarea României, se arată într-un comunicat remis de instituţie.
Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, fac parte Frank Heemskerk, director executiv, Philippe Le Houérou, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, Mamta Murthi, director de ţară, Elisabetta Capannelli, director de ţară, Thomasz Telma, director regional al IFC, Ştefan Nanu, director executiv alternative, şi Ana Maria Mihăescu, reprezentantul rezident al IFC la Bucureşti.