Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(MOLDOVA DIVIZATÃ) 9 mai este marcat la Chisinãu

Publicat in Vremea Noua, joi 9 mai 2013 ·

9 mai va fi marcat diferit la Chisinãu. Dacã unii planificã sã sãrbãtoreascã Victoria asupra fascismului în cel de-al doilea rãzboi mondial, sfârsit acum 68 de ani, altii vor protesta împotriva concertului organizat la prânz în Piata Marii Adunãri Nationale din centru capitalei, transmite IPN.

Începând cu ora 09.00, la Complexul Memorial „Eternitate”, va avea loc un miting consacrat Zilei Victoriei. La miting va participa conducerea de vârf a tãrii. Actiunea va fi urmatã de depuneri de flori la „Focul vesnic” si la monumentele „Stela Eroilor Moldoveni” si „Maica îndureratã”.

Depuneri de flori si miting de comemorare vor avea loc si la Complexul Memorial „Capul de pod Serpeni”. De asemenea, vor fi organizate concerte festive si mese de sãrbãtoare pentru veteranii celui de-al doilea rãzboi, atât la Chisinãu, cât si în localitãtile Republicii Moldova.

Tot la 9 mai se va desfãsura festivalul „Cântecele credintei, Sperantei si Iubirii – Victoria 68”. În aceastã zi va fi asiguratã intrarea liberã pentru doritori în muzeele din tarã, inclusiv la Centrul de culturã si istorie militarã.

Partidul Comunistilor, împreunã cu simpatizanti ai formatiunii, se vor convoca la ora 09.00 în Piata Marii Adunãri Nationale, lângã Arcul de Triumf, iar de acolo vor porni în mars spre Complexul Memorial „Eternitate”, unde vor depune flori la „Focul vesnic” si vor organiza un miting de comemorare.

Partidul Socialistilor va organiza evenimente în 15 raioane ale tãrii. Socialistii vor salubriza 15 cimitire militare, vor distribui 15 mii de panglici „Sf. Gheorghe” si vor depune flori la monumentele eroilor cãzuti. Socialistii anuntã cã vor vizita la domiciliu si vor felicita circa 1500 de veterani.

Un concert festiv, cu participarea orchestrei Ministerului Afacerilor Interne si a mai multor artisti locali, va începe la ora 12.00 în PMAN. Invitatii de onoare sunt

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 16 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 14 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°