Michelle Knight, una dintre femeile sechestrate în casa din Cleveland, susţine că a ajutat-o pe Amanda Berry, colega ei de captivitate, să o aducă pe lume pe micuţa Jocelyn, acum în vârstă de şase ani.
În timpul discuţiei iniţiale cu poliţia, după ce a fost eliberată, Michelle Knight a declarat că a fost însărcinată de cel puţin cinci ori, dar a fost înfometată şi lovită până când a avortat. Ea afirmă că atunci când Ariel Castro a aflat că este însărcinată a "înfometat-o timp de cel puţin două săptămâni, apoi a lovit-o în mod repetat în burtă, până când a avortat", explică raportul, potrivit CNN.
Dar când colega ei de captivitate, Amanda Berry, a rămas însărcinată, lucurile s-au schimbat. Când a intrat în travaliu, Castro i-a ordonat lui Knight să aducă pe lume copilul, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, familiară cu investigaţia.
Dar imediat după ce s-a născut, copilul a încetat să mai respire, iar toată lumea a început să ţipe, a declarat sursa citată, citând interogatoriile. Castro ar fi ameninţat-o pe Knight că o va ucide în cazul în care copilul nu va supravieţui, potrivit raportului iniţial al poliţiei.
Castro le-ar fi testat de mai multe ori pe cele trei femei, pretizând că pleacă, după care se întorcea brusc. Dacă existau indicii că vreuna dintre femei s-ar fi mişcat, ele erau pedepsite.
Knight avea 21 de ani la 22 august 2002, când Castro a ispitit-o în maşina lui pe Lorain Avenue din Cleveland, potrivit rechizitoriului. El a dus-o în casa se de pe Seymour Avenue şi nu a mai lăsat-o să plece. În tot acest timp, ea a fost agresată sexual în mod repetat.
În anul următor, la 21 aprilie 2003, cu o zi înainte de a împlini 17 ani, Amanda Berry a trecut prin acelaşi coşmar. Când se ducea acasă de la serviciu, a fost luată cu maşina de Castro pe Lorain Avenue.
După aproape încă un an, lor li s-a alăturat Gina DeJe