Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vama vrea să-şi repare instalaţiile electrice cu 290.000 lei

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 9 mai 2013 ·

Sediile Direcţiilor Vamale din regiunea Moldovei au probleme cu instalaţiile electrice şi sanitare. În acest sens, conducerea Direcţiei Regionale Vamele Iaşi a publicat anunţul de participare la o licitaţie privind achiziţionarea unor servicii de supraveghere, întreţinere şi reparare a acestora.

“Valoarea estimată a contractului până la 31 decembrie 2013 este de 184.777.6 lei şi valoarea estimată a contractului ce ţine seama şi de eventualele suplimentări este de 291.088 lei. Oferta se elaborează şi se va evalua având în vedere cantitatea şi valoarea estimată a contractului încheiat până la 31 decembrie 2013. Există şi posibilitatea de prelungire a contractului până la 30 aprilie 2014”, se arată în anunţul de participare. Vizate sunt sediile DRAOV Iaşi, DJAOV Vaslui, Suceava şi Neamţ, şi ale birourile vamale Sculeni, Stânca şi Sculeni. Ofertanţii declaraţi câştigători vor trebui să se ocupe de cele două tipuri de instalaţii în trei paşi, asigurând exploatarea curentă a acestora, mentenanţa preventivă şi cea corectivă. “Remedierea deranjamentelor apărute în timpul funcţionării trebuie să fie făcută în maximum 15 minute. Aceste intervenţii se vor efectua de către personalul calificat.Personalul de intervenţie trebuie să cunoască starea, schema şi regimul de funcţionare al acestora, astfel încât să poată rezolva operativ orice defecţiune apărută în funcţionarea normală a instalaţiilor”, se arată în caietul de sarcini. Ofertele vor putea fi depuse până pe data de 22 mai.

Sediile Direcţiilor Vamale din regiunea Moldovei au probleme cu instalaţiile electrice şi sanitare. În acest sens, conducerea Direcţiei Regionale Vamele Iaşi a publicat anunţul de participare la o licitaţie privind achiziţionarea unor servicii de supraveghere, întreţinere şi reparare a acestora.

“Valoarea estimată a contractului până la 31 decembrie 2013 este de 184.777.6 lei

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 43 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°