Acum, dacă tot au trecut Sfintele Paşti, să vă povestesc cum se poate pregăti un miel de Revelion. Era mai degrabă un berbecuţ de vreo 17 kilograme, cumpărat de la nişte turci din Berceni şi urma să devină vedeta acelui Revelion pe care îl programaserăm în creierii munţilor. Nu era viu şi nici blana n-o mai aveam, deşi ni se spusese că oaia cea mai bună se face la groapă, ciobăneşte, în blană. Adică: într-o groapă cu mult jar se pune oaia, avînd măruntaiele înlocuite de diverse verdeţuri, amestecuri din organele interne (ca la drob) şi mirodenii, blana jupuită fiind cusută la loc. După vreo nouă ore de stat în acel jar – peste care se mai pune pămînt şi se face iarăşi focul deasupra –, cică se dă la o parte blana carbonizată, iar dedesubt se găseşte o friptură extraordinară. Nouă ni s-a părut însă prea complicat procedeul acesta, aşa că ne-am încăpăţînat să instalăm un mai clasic proţap, deasupra unei mari gropi cu jar. Procedurile au început pe 31 decembrie, la ora 10 dimineaţa. Groapa a fost săpată repede, dar pînă să se facă jarul, a trebuit să aşteptăm vreo trei ore, timp în care am primit şi ultimele serii de invitaţii care veneau în unicul mod posibil – adică cu sania lui Gheorghe (Dumnezeu să-l ierte!), trasă de iapa Isabela. Prezentările se făceau încă din curte, ca-n celebrul scheci cu Aga-Ima, Aga-Ava, Aga-Iva, Aga-Eva, Aga-Sică, Aga-Gică.

DE ACELASI AUTOR Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Dezvoltatorii Trebuie să mai spun că, înainte să ajungă la locul faptei, toţi invitaţii telefonaseră de prin ultimul oraş mai mare în care ajunseseră, ca să întrebe dacă mai trebuie ceva anume de mîncare sau de băut. De la un punct încolo, le răspundeam disperaţi că nici vorbă, că în cămara cea mare e mîncare pînă la genunchi (şi aşa era, la propriu). Ei, însă, insistau: „Da’ măcar un mezel fin, un ka