Un incendiu de vegetatie izbucnit marti in comuna Agas nu a fost stins nici astazi, pompierii luptand zadarnic cu flacarile dar si cu resturile de munitie ramase de pe vremea razboiului.
Marţi, 7 mai a.c., la ora 18.25, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (ISUJ Bacău) a fost anunţat telefonic, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu de litieră şi vegetaţie uscată într-o pădure din comuna Agăş, punctul Târsogul Mare.
Pentru localizarea şi limitarea incendiului care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare de litieră, cioate şi doborâturi, imediat la locul evenimentului s-au deplasat efective aparţinând Gărzii de Intervenţie Comăneşti şi Detaşamentului de Pompieri Moineşti, cu trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu 19 pompieri.
Misiunea a fost cu atât mai dificilă, cu cât echipajele de intervenţie au fost nevoite să parcurgă pe jos o distanţă de aproximativ 4 km, din cauza terenului greu accesibil. Mai mult, în zonă puteau exista elemente de muniţie rămasă neexplodată, din timpul conflictelor militare.
49 de pompieri militari cu şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă au continuat acţiunea de intervenţie şi în ziua următoare, sub directa coordonare a primului adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău.
Intensificările frecvente ale vântului, terenul greu accesibil, lipsa surselor de apă din zonă, precum şi prezenţa unor elemente de muniţie rămasă neexplodată, au necesitat identificarea unei strategii eficiente de acţiune. Pentru eliminarea riscului la care erau expuse forţele de intervenţie, zona a fost asanată de către specialiştii pirotehnişti din cadrul serviciului profesionist pentru situaţii de urgenţă al judeţului Bacă