Ziua Europei este o bună ocazie pentru relansarea reflecţei în jurul modului în care trebuie condus în viitor acest proiect de integrare de pe vechiul continent, proiect unic în lume prin ambiţiile sale. Proiect care se vede însă confruntat cu multe dificultăţi din 2008 încoace, de cînd a început criza economică.

Dacă ar fi să analizăm frecvenţa unor cuvinte şi sintagme utilizate de mediile de informare înainte de 2008 şi după 2008, am ajunge la următoare constatare. Inainte de criză cuvintele cel mai des utilizate, cînd venea vorba de Europa, erau: extindere, toleranţă, armonizare, consens, aprofundare, parteneriat, model, democraţie, avantaje sociale. În ultimii cinci ani, au devenit extrem de frecvente cuvintele: criză, neîncredere, euroscepticism, decalaj, datorie, plan de salvare, egoism, populism, sacrificii...

Pornind de la aceste două şiruri de cuvinte putem creiona imediat două portrete ale Europei. Ele nu se suprapun. Ceva grav, şi poate ireversibil, s-a întîmplat între timp. Nu întîmplător colocviile şi forumurile dedicate Europei abundă astăzi în teme formulate după cum urmează: “Mai poate fi salvată Europa?” “Este euro o monedă viabilă?” Peste cîteva zile, pe 14 mai, la Casa Europei de la Paris va avea loc o conferinţă intitulată “Trebuie să fim mîndri că sutem europeni?” Toate aceste semne de întrebare trădează numeroase îndoieli care s-au strecurat între timp în viaţa şi în reflecţiile europenilor.

Într-un interviu acordat cotidianului LE MONDE în contextul acestei Zile a Europei, ministrul de externe francez, Laurent Fabius, spune următoarele: “Europa nu este confruntată astăzi cu o criză, ci cu o schimbare a lumii. A trecut timpul cînd Europa era centrul imperial al planetei. Modurile de producţie, instrumentele de comunicare, modalităţile de reglementare, ierarhiile dintre ţări, toate au fost bulversate. Franţa, împreună cu