”Nu poți suferi dacă nu dai crezare unui gând neadevărat”, spune Byron Katie, în cartea sa ”Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea” (Ed. For You). Am ales acest citat întrucât cred că suferința este consecința percepției că există ceva (de obicei, în afara noastră) ce ne face să suferim, că lucrurile ce ni se întâmplă, cele ce sunt ”ar trebui” să fie altfel decât sunt. Uneori credem că ar trebui să fie mai cald decât este, iar alteori credem că ar trebui să fie mai frig; ceea ce credem ne crează un disconfort, un dezechilibru, o stare de rău, tocmai pentru că ne raportăm la o schemă despre ce și cum ar trebui să fie. Mintea omenească se focalizează continuu asupra lucrurilor care ies din schema ei de confort. Ce ar trebui sau n-ar trebui să fie devine sursă de iritare, de supărare, de furie, de dezordine interioară și sursă a comportamentelor distructive. Noi am vrea să controlăm lumea, noi credem că lumea ar trebui să facă lucrurile așa cum credem noi că ar fi bine. Noi gândim că partenerii de viață ar trebui să ne iubească într-un fel anume, ba chiar că sunt obligați să ne iubească, iar dacă nu fac asta, ne cuprinde furia, supărarea, gelozia sau neliniștea.

Programele subconștiente sau experiențele noastre din trecut ne condiționează percepția în prezent, așa încât în fiecare moment noi nu percepem lumea așa cum este, ci o privim prin ochelarii experiențelor noastre trecute. Ochelarii poluați cu percepții negative ( fie gânduri de frică, fie de furie, de stres, de neliniște etc) sunt ca niște ochelari de soare, prin care lumea se vede închisă la culoare. Lumea care strălucește sub puterea razelor soarelui este privită cu lentilele întunecate ale experiențelor noastre din trecut. Nu lumea-i cauza suferinței, nu ea ne pune ochelari de soare, ci noi înșine o facem mereu, alegând să gândim și să percepem că ceva rău se întâmplă, că ceva ne a