Selecționerul echipei naționale a împlinit, ieri, 57 de ani, dar nu a organizat nicio petrecere Sursa: LIBERTATEA
Victor Piţurcă, selec ţionerul na ţionalei de fotbal a României, a împlinit, ieri, 57 de ani. Cunoscut pentru firea introvertită şi discretă, antrenorul nu a fost niciodată fanul petrecerilor fastuoase care să marcheze un astfel de eveniment.
Nici ieri, „Piţi” nu s-a dezminţit şi a preferat să sărbătorească într-un cadru restrâns, alături de familie. Selecţionerul nu le-a făcut cinste colaboratorilor din cadrul FRF, chiar dacă aceştia i-au trimis mesaje de felicitare.
Nu a sunat de ziua lui Edan
Olteanul a avut parte de o zi de naştere deosebită în urmă cu 27 de ani, atunci când, cu o zi înainte, Steaua a câştigat, la Sevilla, Cupa Campionilor Europeni. Victor Piţurcă a fost titular în acel meci de poveste, iar a doua zi a participat, alături de coechipieri, la fiesta ce a avut loc la Bucureşti.
Vica Blochina, fosta iubită a selecţionerului, a spus pentru EVZ că nu i-a trimis niciun mesaj lui „Piţi”: „Nu am avut nimic să-i transmit. Nu i-am dat niciun SMS, mai ales că, în urmă cu 3 zile, a fost şi ziua lui Edan (fiul lor - n.r.) şi el nu i-a dat niciun telefon”. Înainte ca relaţia celor doi să se rupă, Vica a fost alături de selecţioner la mai multe zile de naştere ale acestuia.
„Am serbat 16 zile de naştere ale lui Piţurcă. Lui nu-i place să facă mare tam-tam pe chestia asta. Nu e un mare petrecăreţ. Îi luam mici cadouri, câte un tort, nimic deosebit, dar petreceam împreună zilele lui de naştere”, ne-a mai spus lituanianca.