Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noutăţi despre / Proiectele europene din Uricani

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 9 mai 2013 ·

La finele lunii ianuarie, 2013, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea a semnat 27 de contracte de finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, pentru proiecte din 14 judeţe. Dintre acestea, trei proiecte sunt din judeţul Hunedoara, la: Uricani, Hunedoara şi Deva. Contractele au fost semnate şi de reprezentanţii celor 8 Agenţii pentru Dezvoltare Regională (ADR) din ţară şi de cei ai autorităţilor publice locale, care vor beneficia de finanţare. Unul din cele 3 proiecte se referă la „reabili­tarea şi modernizarea de străzi urbane şi poduri în oraşul Uricani”, valoare totală fiind de 15.690.709 lei, din care 10.958.463 lei proveniţi din fonduri europene.

Greu, dar se face

„Am pregătit totul ca să dăm drumul la documentaţia de licitaţie. Dar ea trebuie verificată de ANRMAP, iar dacă e bună îi dăm drumul la licitaţie. Dacă nu, refacem repede după cum vor fi recomandările şi iar o trimitem la verificat. Apoi, urmează perioada pentru contestaţii şi abia apoi începe lucrarea efectiv. De aceea nu ştiu cu exactitate un termen de începere a lucrărilor. Aşa sunt procedurile la noi, totul merge greu, nu avem ce să facem”, ne-a declarat primarul Dănuţ Buhăescu.

Dar cel mai important lucru este că pentru acest proiect, ca şi pentru cel care vizează ambulatoriul de specialitate care va funcţiona în sediul fostului spital, bugetul local are prevăzute sumele de bani cu care administraţia publică locală va contribui, în afară de grosul banilor care vor veni de la UE. „Pentru noi acest lucru a fost prioritatea zero, astfel că pentru ambele proiecte am cuprins banii în bugetul local din 2013. Asta înseamnă că nu mai trebuie să ne împrumutăm la nicio bancă şi este foarte bine”, ne mai spune primarul Dănuţ Buhăescu.

Licitaţia pentru lucrările la ambulatoriu

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°