"Doar nu vrei să trăieşti cât Maştei?". Aşa glumesc oamenii din Osoi, cu bătrânii din sat care trec de 80 de ani. E o vorbă veche, de când lumea, de pe vremea când Maştei însuşi avea vreo sută de ani! De atunci, ar mai fi trăit, se zice, încă jumătate de veac, până în '52. Aflat în atenţia unor somităţi ştiinţifice, precum Ana Aslan şi I. C. Parhon, cazul bătrânului Maftei Pop din Osoi a fost ignorat pe nedrept, vreme de câteva decenii. Documente găsite recent în arhive arată că românul din satul Osoi ar fi trăit nu mai puţin de 148 de ani! O poveste unică, în spatele căreia se află omenia rară a unui sat din judeţul Cluj
Iisus, cel de fiecare zi
În dimineaţa aceea de martie 1952, când Iuliana lui Beldean s-a pornit pe uliţă, din poartă în poartă, să le spună oamenilor că s-a prăpădit Maştei, satul întreg s-a înnegurat. Murise omul pe care moartea părea să-l fi uitat pentru totdeauna acolo, printre ei. Murise Maştei cel singuratic, cel mai bătrân om din Osoi şi poate din lume! Nori negri, ca baticurile văduvelor, s-au abătut dinspre Cluj, grăbiţi la priveghi de clopotele bisericuţei de lemn . "S-o prăpădit bietu' ce Maştei!". "S-o prăpădit bietu' ce Maştei...". Îngânată de zarva copiilor, vestea i-a scos pe toţi oamenii din cătun la porţile caselor. Nici n-a ajuns bine dintr-un capăt în celălalt al satului, că s-a pus pe o ploaie grea, apăsătoare, ca-n zilele în care, găsindu-l pe Maştei întins pe un pat de fân în şura lor, oamenii din sat dădeau fuga în şpaiţ, să-i aducă ceva de mâncare. "Iar avem musafiri! Hai să punem un păhărel de ţuică şi un dărab de mâncare pentru bietul om!".
De când era lumea lume, generaţie după generaţie, oamenii din Osoi au avut grijă de Maştei ca de propriii lor bunici. "Omul nimărui", veneticul ajuns în sat pe când niciunul dintre cei în viaţă nu se născuse măcar, bătrânul Maştei, omul de care
