Mi-am făcut obiceiul, de la o vreme, de a citi, aproape zi de zi, presa românească de acum secol… Prilej să aflu despre întâmplările mărunte ale lumii de-atunci, ca şi despre întâmplările cele mari, care au aşezat România pe drumul ei, pentru adunarea între graniţele unei singure ţări a tuturor românilor. Cu un secol în urmă, eforturi  se făceau aducerea unei porţiuni din sudul Dunării, a Silistrei, a Cadrilaterului, în graniţele Regatului României. Era între cele două războaie balcanice şi, pregătindu-se ea însăşi pentru iminenţa unui război, ţara îşi constituia o flotă militară puternică - şi navală, şi aeriană. În primăvara anului 1913, erau deschise liste de subscripţie pentru cumpărarea de aeronave de război, de nave de război, ba chiar şi pentru un submarin... Mai mult decât atât, la sfârşitul lui aprilie 1913, acum exact 100 de ani, parlamentul aproba construirea primului port militar românesc, la Mangalia (locul a fost ales anume ca semn al speranţei politicienilor români că diligenţele pe care le făceau, la Londra şi la Petersburg, de a primi Cadrilaterul - cu tot ţărmul Mării Negre, până la Varna - în cadrul negocierilor de pace de după primul război balcanic, aveau să se împlinească).

M-am întrebat, atunci, când a fost, de fapt, începutul marinei militare româneşti? Se ştie că încă din vremea primilor voievozi, românii aveau vase pregătite de război. În Moldova, de exemplu, organizarea unei flote militare a început încă de pe vremea voievozilor Roman I şi Alexandru cel Bun, câtă vreme aceştia se intitulau “domni ai Moldovei, de la munte până la mare”, iar Mircea cel Bătrân stăpânea şi el departe, la malul mării, în sud... (Era şi aceasta o motivaţie pentru cererile României, la conferinţele de pace de care aminteam.) În vremea lui Ştefan Vodă cel Mare, corăbiile cu pânze, dotate inclusiv pentru vreme de război, se construiau în... şantiere naval