Am primit de curând, cadou de la niște prieteni care au vizitat Turcia, un borcan cu dulceață de trandafiri.

Aroma, gustul și textura m-au teleportat înapoi în copilărie, în anii 80, bunica mea făcea astfel de dulceață alături de sucul de trandafiri și mai cunoscutul suc de soc. Era muncă și zbatere pentru că zahărul nu se găsea la discreție și cartelele nu acopereau toate nevoile de dulce ale membrilor familiei. Frate-meu era fan cremeș – crempită cum îi spunea bunica și țin minte că de cele mai multe ori, pentru lapte, bunica trebuia să stea la coadă de pe la ora 2 noaptea. Mă rog, alte vremuri, alte obiceiuri – acum avem lapte din belșug cu tot cu aflatoxină și conservanți.

Cum tot ce e bun a devenit: retro, vintage, tradițional, etc – am să fac o listă cu mâncărurile și produsele anilor 80 comparative cu cele ale anilor 2010, un fel de ce-am avut și ce-am pierdut culinar.Plus ce ne-a mai rămas și de ce.

Micii. Mai exact mirosul de mici (cu bicarbonat, cum altfel) alături de mirosul de bere la halbă proaspătă (probabil îndoită cu multă apă). La începutul verii (încă mai) apare aroma specifică pe la toate colțurile de stradă, exact ca acum 30 de ani. Uneori este amestecată cu cea de liliac sau iarbă proaspăt tunsă. Alteori cu mirosul de asfalt încins. Una dintre calitățile principale ale micilor constă în faptul că nu sunt specifici nici bogaților, nici săracilor. Nu sunt vreun indiciu al statutului social, nu implică o atitudine de vreun fel, promovează uniformizarea maselor. Se pot mânca și cu mâna și cu furculița, unii îi preferă înfipți în scobitori, cu clasicul muștar, poate cu puțin hrean, pâine, chifle, cartofi pai, neapărat udați cu bere însă nu exclud nici vinul: alb șprițat sau roșu, roșu. Și dacă sunt reușiți și dacă sunt puțin nefăcuți costă aproximativ la fel (am observat un fel de uniformizare a prețului) și au avantajul că pot fi