Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul Ambulanţei e în aer pentru ultimele luni ale anului

Publicat in Covasna Media, joi 9 mai 2013 ·

Conducerea Ambulanţei Covasna nu se impacientează şi crede în rectificare

Ministerul Sănătăţii a redus bugetul pentru Serviciul de Ambulanţă, trecut din acest an în subordinea sa. Astfel, dacă în 2012 Ambulanţa avea un buget de 652.700.000 lei, în acest an bugetul este de 477.000.000 lei. Ministrul Eugen Nicolăescu a promis o rectificare, însă majoritatea oamenilor din sistemul de Ambulanţă simt deja nesiguranţă.

Președintele Federației Ambulanța din România, Gheorghe Chiș, a explicat că tăierea din buget are efecte directe asupra pacientului, deoarece se va simţi la investiţii, în condiţiile în care întreţinerea ambulanţelor este scumpă. În plus, la Ambulanţă există lipsă de personal şi cum nu se pot face angajări, nu există echipaje suficiente și medicamente. Potrivit lui Chiş, trimestrul patru al anului 2013 este total descoperit.

Directorul Ambulanţei Covasna, Török Zsuzsanna, este însă mult mai relaxată, spunând că temerile de acest fel sunt nejustificate, din moment ce s-a spus clar că bugetul nu e cel definitiv ci doar pentru nouă luni. Potrivit lui Török, bugetul pe nouă luni al Ambulanţei Covasna este de 4,3 milioane de lei, iar suma corespunde în mare cu bugetul primelor nouă luni din 2012.

„Din aceşti bani putem acoperi salariile, plata utilităţilor, materialele necesare la intervenţii şi combustibilul. Nu am primit însă bani pentru investiţii sau reparaţii capitale – probabil că aici se simte micşorarea”, a declarat Török, care spune că Ambulanţa Covasna are 133 de angajaţi.

Potrivit acesteia, investiţiile imediat necesare la Ambulanţa Covasna vizează în principal substaţiile. Astfel, ar fi nevoie de izolarea garajelor din staţia de la Târgu Secuiesc şi reamenajarea unor spaţii – inclusiv cele de dezinfecţie a maşinilor la Întorsura Buzăului. Török a mai spus că încă de anul trecut s-au cerut sume de investiţii şi reparaţii,

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 25 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 26 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum o ora
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°