Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Futurologii sunt PESIMIŞTI cu privire la viitor: Vezi ce se va întâmpla cu OMENIREA în 2029

Publicat in Ora de Timis, joi 9 mai 2013 ·

Ideea maşinilor superinteligente care vor încerca să preia controlul asupra Pământului şi să elimine societatea umană, idee exploatată de altfel de o serie de filme SF precum “The Terminator” sau “The Matrix”, nu pare foarte departe de materializare conform unor oameni de ştiinţă care susţin că până în anul 2100 am putea ajunge să luptăm pentru supravieţuire împotriva maşinilor mai inteligente decât noi.

Unii futurologi consideră chiar că evenimentul denumit singularitate, punctul de la care inteligenţa artificială o poate egala şi apoi depăşi pe cea umană, ar putea să se producă peste doar 16 ani, informează LiveScience.com, potrivit Agerpres.

Însă aproape fiecare expert în computere poate oferi o predicţie diferită cu privire la momentul producerii singularităţii. Unii vorbesc despre un viitor utopic în care oamenii îşi vor transcede limitele fizice cu ajutorul maşinilor – viitorii cyborgi – în timp ce alţii vorbesc despre un viitor în care oamenii îşi vor pierde treptat o mare parte din abilităţi, urmând să fie absorbiţi în noi tipuri de organisme care funcţionează pe baza unei inteligenţe artificiale (AI), la fel ca mitocondriile – fabricile de energie de la nivel celular.

În cartea sa “The Singularity is Near: When Humans Transcend Biology” (Singularitatea se apropie: Când oamenii transcend biologia – Viking, 2005), futurologul Ray Kurzweil susţine că maşinile vor ajunge la fel de inteligente ca oamenii până în anul 2029, iar până în 2045 calculatoarele vor fi “de miliarde de ori mai puternice decât inteligenţa umană neajutată”.

“Estimările mele nu s-au schimbat, dar poziţia consensuală a specialiştilor în AI s-a schimbat destul de mult, apropiindu-se de estimările mele”, a scris Kurzweil într-un mesaj e-mail pentru LiveScience.

Bill Hibbard, un specialist în calculatoare de la Universitatea din Wisconsin-Madison, nu este adeptul u

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 35 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 45 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 49 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°