Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCHIMBĂ ROMÂNIA. Corina, TÂNĂRA care face munca Ministerului TURISMULUI

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 mai 2013 ·

O româncă în floarea tinereții încearcă marea cu degetul: vrea să îi convingă pe străini că țara ei este o comoară care așteaptă să fi e descoperită

Pentru fiecare român care se ruşinează de ţara lui sunt cel puţin trei străini îndrăgostiţi până peste cap de meleagurile noastre. O realitate pe care Corina Chirileasa (30 de ani) o vede şi o simte de peste trei ani, de când a creat site-ul România- Insider.com.

“Nu cosmetizăm nimic, nu numai pentru că ține de o etica profesională, dar și pentru că nu avem nevoie să cosmetizam, e destul de mult frumos și bine cât sa echilibreze și părțile mai puțin bune”, își prezintă în două cuvinte Corina proiectul.

Platforma, gândită iniţial ca un site de ştiri dedicat străinilor, s-a transformat rapid într-un grup de sprijin format din oameni de afaceri, voluntari sau artişti veniţi în ţara noastră din toate colţurile lumii.

Şocaţi de fenomenul corupţiei

Jurnalist de business de meserie, Corina a scris încă de la începutul carierei exclusiv în limba engleză. Aşa a ajuns să-şi facă prieteni din toate colţurile lumii, iar primul lucru care i-a atras atenţia a fost că mai tot ce citiseră despre ţara noastră era prezentat fie incomplet, fie total fals. „Motivaţia mea a fost aceea de a oferi o sursă credibilă de informaţii pentru străini, care lipsea în acel moment”, explică tânăra, absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti.

În timp, a descoperit că şi poveştile cititorilor merită să fie publicate. „Unii dintre ei au rubrici permanente. Mi-e greu să nominalizez o singură poveste. M-a marcat totuşi un lucru spus de o prietenă suedeză: România are suflet şi trebuie să-l regăsească”, adaugă tânăra antreprenoare. Străinii care scriu pentru site-ul Corinei sunt la fel de sinceri precum un copil şi uneori pot fi cârcotaşi.

„Majoritatea mesajelor semnalează probleme precum c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 56 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 56 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 50 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 56 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°